Aceste sfaturi te feresc de agravarea arsurilor!

4 mai 2018   Tratamente

Când e cazul să te adresezi medicului

În arsurile de gradul II apar băşici pline cu lichid, care se pot sparge lăsând suprafeţe neacoperite de piele, peste care se vor forma ulterior cruste.

Arsurile de gradul III sunt mult mai grave, pielea este uscată şi neagră şi rana poate merge până în profunzime, afectând muşchii şi oasele.

Arsurile de gradul I şi II se vindecă fără cicatrice, spre deosebire de arsurile de gradul III, care lasă cicatrici inestetice, caracteristice. Ce tipuri de arsuri se agravează rapid

Dacă arsurile sunt profunde sau foarte întinse, dacă sunt însoţite de durere intensă, febră sau secreţii purulente se recomandă prezentarea în cel mai scurt timp la medic, pentru a putea preveni pe cât posibil complicaţiile, printre care se numără infecţiile, insuficienţa renală sau şocul septic. Arsurile severe pot duce la deces.

Cea mai mare parte a arsurilor termice domestice sunt produse de contactul cu obiecte de bucătărie şi lichide fierbinţi, restul prin contactul direct cu flacăra. Gravitatea arsurii depinde de profunzimea ei, aceasta variind în funcţie de intensitatea şi durata expunerii.

În arsurile uşoare, iniţial apare înroşirea pielii şi umflarea uşoară, urmând ca în câteva zile manifestările să dispară, lăsând uneori în urmă o pată maronie.

Citeşte şi: Cele mai bune soluţii pentru tratarea arsurilor

Cum să acţionezi corect în cazul unor arsuri

Imediat după producerea arsurii se recomandă plasarea zonei afectate sub jet de apă rece de la robinet, 10 minute.

Ulterior se recomandă aplicarea de comprese umede, preferabil pansamente sterile impregnate cu apă plată. Acestea trebuie aplicate pur şi simplu, fără a efectua pansamente care să strângă zona afectată.

Dacă rana conţine resturi textile se recomandă ca acestea să fie îndepărtate de către medic.

Pentru reducerea inflamaţiei se indică administrarea unui antiinflamator, de tipul aspirinei sau ibuprofenului, în cazul adulţilor.

Nu se aplică creme grase sau unguente deoarece acestea astupă porii şi agravează arsura. Aplicarea untului are acelaşi efect nedorit.

Băşicile formate nu se sparg, ci se lasă să se desprindă singure, în câteva zile.

Se pot utiliza sprayuri cu antibiotice şi hidrocortizon, disponibile în farmacii.

În cazul transportului către medic, nu se fac pansamente strânse şi nu se aplică plasturi, ci se înveleşte zona afectată în folie de aluminiu de bucătărie, pentru a nu introduce în leziune fragmente textile care ar putea conduce la infecţie.

Nu se aplică gheaţă pe arsură deoarece poate apărea contracţia vaselor de sânge având drept rezultat întârzierea vindecării arsurii.

Atenţie!

Uleiul de floarea-soarelui sau uleiul de măsline aplicate pe o arsură pot determina eczematizarea leziunii şi de aceea nu este indicat să fie utilizate ca şi metode de tratament al arsurilor.

Mai multe