222 de cazuri de gripă porcină în România!
11 august 2009
Tratamente
În România, numărul cazurilor de infectare cu
a ajuns în prezent la 222, conform raportului săptămânal al Centrului Naţional de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile. Cele mai multe cazuri au fost confirmate în Bucureşti (20 cazuri), apoi în Brasov (şapte), Brăila (patru), Cluj şi Teleorman (câte trei cazuri). Conform Ministerului Sănătăţii, săptămâna trecută au fost raportate 50 de cazuri noi, însă toţi pacienţii prezintă forme uşoare şi se află sub tratament antiviral. Printre aceştia se numără şi copii care s-au întors din tabere din Londra sau Grecia.