De ce e necesară monitorizarea după vindecarea de COVID-19

O mare parte dintre pacienţii care au avut COVID-19 şi care s-au vindecat pot rămâne cu urmări atât ale bolii, cât şi ale tratamentelor primite în perioada spitalizării. Despre ce sechele pot să apară şi ce presupune această monitorizare ne vorbeşte dr. Nirvana Georgescu - Director de Calitate şi Siguranţa Pacientului, Reţeaua de Sănătate Regina Maria.

Care sunt organele afectate cel mai mult de infecţia cu noul coronavirus?

Dr. Nirvana Georgescu: Infecţia cu virsul SARS-CoV-2 are încă multe aspecte necunoscute, iar informaţiile pe care le oferim pot să varieze de la un moment la altul, în funcţie de noile descoperiri care pot să apară în orice zi. Informaţiile din acest material sunt oferite pe baza referinţelor internaţionale (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Centrul de Prevenţie şi Control al Bolilor din America) actualizate în luna mai 2020.

Cel mai frecvent este citat sindromul de detresă respiratorie acută - insuficienţă respiratorie survenită datorită inundării plămânului cu lichide din cauza fenomenelor inflamatorii extinse şi progresive pe care le generează infecţia virală. Mai sunt citate şi alte tipuri de complicaţii:

• Insuficienţă renală acută
• Lezare a miocardului (muşchiul inimii), cu fenomene de insuficienţă cardiacă
• Apariţia de suprainfecţii cu bacterii sau fungi – ducând până la dezvoltarea de septicemie
• Fenomene trombotice – în orice parte a organismului
• Insuficienţă multiplă de organ – o afectare difuză şi severă a organelor vitale (ficat, rinichi, plămâni, cord etc.)
• Leziuni cutanate – care sunt descrise tot mai frecvent în literatura de specialitate. Este important să înţelegem că acestea sunt complicaţii ale bolii, dar că există şi afecţiuni preexistente infecţiei care pot predispune pacienţii la dezvoltarea de forme severe şi de complicaţii precum: bolile cronice respiratorii (astm, bronopneumopatie obstructivă cronică – BPOC), diabetul, hipertensiune arterială sau alte boli cardiovasculare, obezitatea, boli care determină scăderea apărării imunitare a organismului atât prin ele însele, cât şi prin tratamentul pe care îl necesită.

De ce este necesar ca persoanele care au avut COVID-19 să fie monitorizate după vindecare?

 O parte dintre pacienţii care au suferit afectări severe în cursul bolii pot avea o recuperare de lungă durată şi dificilă, chiar şi după ce au fost consideraţi vindecaţi de infecţia propriu-zisă. Afectările pulmonare extinse, afectările renale sau ale inimii pot necesita monitorizare de durată mai lungă până la recuperarea integrală de după boală.

Mai există pacienţi care au avut forme medii, mai puţin severe de boală, dar care au încă simptome după momentul în care au fost declaraţi vindecaţi. Pot să persiste: fenomene respiratorii (tuse, expectoraţie cu striuri sangvinolente, dificultăţi respiratorii subiective sau obiective), momente în care poate să apară subfebra, astenia fizică (cu atât mai marcată, cu cât forma de boală a fost mai severă).

Există reacţii adverse ale medicamentelor utilizate pe parcursul tratamentului, care pot, de asemenea, să necesite monitorizare pâna la normalizare.

Comorbidităţile pacientului (bolile cronice de care acesta suferea anterior infecţiei) se pot dezechilibra pe parcursul infecţiei.

Nu în ultimul rând, există şi fenomene de anxietate care pot să apară la o persoană care a trecut printr-un episod sever de boală şi care necesită evaluare, dar şi monitorizare şi coordonare a pacientului.

În ce constă monitorizarea post-COVID-19?

 Recomandările internaţionale sunt pentru următoarele tipuri de monitorizare:

• O evaluare iniţială efectuată de un medic de medicină primară, care se poate desfăşura şi online, cu un chestionar standardizat, care poate să identifice diferite aspecte: Semne clinice de alarmă (care pot determina retrimiterea pacientului către reţeaua de boli infecţioase); Abilitatea pacientului de a se autoîngriji, de a-şi asigura propria protecţie, dar şi protecţia celor din jur; Evaluarea biletului de externare din spital, cu un bilanţ clinic (al simptomelor şi manifestărilor), al valorilor testelor de sânge efectuate la externare şi al investigaţiilor imagistice.
• Semne clinice de alarmă (care pot determina retrimiterea pacientului către reţeaua de boli infecţioase);
• Abilitatea pacientului de a se autoîngriji, de a-şi asigura propria protecţie, dar şi protecţia celor din jur;
• Evaluarea biletului de externare din spital, cu un bilanţ clinic (al simptomelor şi manifestărilor), al valorilor testelor de sânge efectuate la externare şi al investigaţiilor imagistice.
• Pe baza acestor date, medicul care discută cu pacientul poate recomanda o baterie de teste care explorează funcţiile organelor-cheie (ficat, rinichi), o reevaluare imagistică a plămânului (dacă este necesară), un EKG, precum şi teste de laborator care să determine existenţa sau nu a anticorpilor după boală;

Toate recomandările de investigare sunt discutate cu pacientul şi sunt adaptate la nevoile acestuia, testele menţionate mai sus pot să fie completate cu alte investigaţii în funcţie de particularităţile persoanei care se adresează clinicii.

Rezultatele sunt evaluate de medic, împreună cu pacientul. În cazul apariţiei unor semne de complicaţii, medicul poate apela la echipa multidisciplinară de specialişti care asigură suport în această clinică: pneumolog, cardiolog, infecţionist, gastroenterolog etc. Echipa multidisciplinară poate comunica facil, iar deciziile complexe privind pacientul se pot lua în echipă, atunci când este necesar.

Este posibil să existe pacienţi care au avut COVID-19 şi care nu au nevoie de monitorizare; recomandările medicului curant de la momentul externării sunt extrem de importante şi trebuie să fie respectate.

De asemenea, se poate să nu fie nevoie ca pacientul să aibă o discuţie cu un medic din echipa clinicii, dacă acesta are propriul medic curant, fiind nevoie doar de testarea şi investigarea pacientului, urmând ca deciziile finale să fie luate în afara clinicii post-COVID-19.