Metode de contracepţie la bărbaţi. 3 alternative la banalul prezervativ
Studii recente au arătat că folosirea anticoncepţionalelor de către femei începând cu vârste tot mai fragede, poate avea repercusiuni grave asupra sănătăţii femeii. Riscul de cancer la sân sau cancer ovarian este mult mai des întâlnit în cazul femeilor care au folosit metode de contracepţie sub formă de pilule pe o perioadă îndelungată. Celelalte metode, precum steriletul sau infecţiile hormonale nu sunt metode prea adorate de femei.
De aceea, tot mai des, bărbaţii trebuie să parcurgă la metode de contracepţie pentru a nu-şi pune partenera în pericol. Deşi nu este cea mai eficientă metodă, faţă de cele intrauterine sau contraceptive hormonale, prezervativul este o metodă simplă şi, în plus, posibilitatea de infectare cu o boală cu transmitere sexuală nu este atât de mare. Prezervativele pentru bărbaţi sunt eficiente în 85% din cazuri, aşadar, din 100 de cupluri care folosesc prezervativul, doar 15 femei/an vor rămâne însărcinate. Prezervativele trebuie puse înainte de începerea actului sexual şi la fiecare act sexual pentru a preveni o sarcină nedorită.
Metode de contracepţie la bărbaţi – injecţia hormonală
Alte metode contraceptive pentru bărbaţi pot fi plasturele hormonal sau injecţiile hormonale. Înainte de a alege una din aceste metode, se consultă medicul de specialitate, care are obligaţia de a vorbi despre efecte secundare şi alte riscuri. Ceea ce este mai riscat la aceste injecţii este faptul că pentru bărbaţii care nu au parteneră stabilă, aceştia nu sunt protejaţi împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Printre simptomele care pot apărea după o astfel de injecţie enumerăm: cefalee puternică, durere puternică la nivelul gambei, tulburări de vedere brusc apărute, durere abdominală severă care apare brusc, durere toracică brusc apărută sau dificultăţi de respiraţie apărute imediat.
Metode de contracepţie la bărbaţi – vasectomia sau sterilizarea bărbatului
Metoda de contracepţie permanentă la bărbat se numeşte vasectomie. Această operaţie implică efectuarea unei incizii în partea superioară a scrotului, în vederea tăierii sau cauterizării canalelor care transportă sperma. Operaţia necesită anestezie locală şi este bine de ştiut că bărbatul va mai produce material seminal, dar nu va mai putea concepe copii.
După operaţie, unii pacienţi pot prezenta echimoze pe suprafaţa testiculelor. De asemenea, este foarte posibil ca o cantitate considerabilă de spermă să rămână în vasele deferente, de aceea un bărbat este steril abia după primele 15-20 de ejaculări. În acest timp, cuplul va trebui să folosească metode de protecţie suplimentară. Sperma este testată în laborator după câteva săptămâni şi analizele confirmă sterilitatea.
În doar 1 din 2000 de cazuri vasectomia nu funcţionează. Este bine de ştiut că operaţia este ireversibilă, adică pacientul trebuie să se gândească foarte serios înainte, deoarece poate regreta alegerea. Vasectomia nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală, riscurile sunt limitate după operaţie, iar recuperarea este foarte uşoară.