Căldura poate modifica unele tratamente
Canicula poate crea agrava starea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, mai ales dacă au şi probleme de sănătate. Umiditatea specifică verii duce la creşterea eliminării de apă din organism, prin transpiraţie, prin urmare, apare deshidratarea. În cazul vârstnicilor, senzaţia de sete apare mai târziu, când deja sunt prezente semnele deshidratării, acestea incluzând durerile de cap şi crampele musculare. Tratamentul hipertensiv, tolerat mai greu vara Deshidratarea duce şi la creşterea numărului de bătăi cardiace, care poate fi resimţită sub forma unor palpitaţii. Din cauza creşterii consumului de oxigen în muşchiul cardiac, la temperaturi ridicate, persoanele cu afecţiuni cardiovasculare au un risc mai mare de angină pectorală sau de agravare a insuficienţei cardiace.
De asemenea, deshidratarea şi vasodilataţia indusă de căldură pot favoriza scăderea tensiunii arteriale, iar tratamentul hipertensiv poate fi tolerat mai greu. Medicamente precum betablocantele şi blocantele canalelor de calciu pot duce la scăderea tensiunii, la fel ca şi vasodilatatoarele, care determină o vasodilataţie suplimentară.
În perioada caniculei, persoanele cu hipertensiune trebuie să se prezinte la medic în cazul în care starea de sănătate li se înrăutăţeşte.
Dacă valorile sistolice ale tensiunii sunt mai mici sau egale cu 115 mmHg, medicul cardiolog poate recomanda scăderea dozelor de antihipertensive şi excluderea temporară a diureticelor.
Persoanele care urmează tratament cu diuretice au o probabilitate mai mare de a pierde electroliţi precum sodiul şi potasiu, care trebuie compensate printr-o hidratare corespunzătoare.
Mai poţi citi:
- A venit căldura! Iată cum te protejezi de soare
- Protejează-l pe cel mic de căldură
Există medicamente care amplifică efectele căldurii
Administrarea unor medicamente poate agrava efectele căldurii asupra corpului, crescând riscurile deshidratării şi insolaţiei. În afara tratamentelor indicate în bolile cardiace, este nevoie de prudenţă la administrarea neurolepticelor (pot deregla „termostatul” organismului, provocând creşterea temperaturii), antimigrenoasele (pot împiedica dilataţia vaselor de la nivelul pielii, diminuând transpiraţia), unele antibiotice (cum sunt sulfamidele), dozele mari de aspirină (peste 500 mg pe zi) sau antiinflamatoarele, care influenţează funcţionarea normală a rinichilor în caz de deshidratare.
Unele antidepresive, medicamentele indicate în boala Parkinson, în incontinenţa urinară şi în alergii pot interfera cu producerea transpiraţiei.
Reacţie a pieii la radiaţiile ultraviolete, fotosensibilitatea poate surveni şi în urma administrării unor medicamente, manifestându-se prin simptome precum roşeaţa, mâncărimea, veziculele (leziuni cu lichid) şi edemele. Printre medicamentele care duc la apariţia fotosensibilităţii se numră: tetraciclina, doxiciclina, ciprofloxacina, ofloxacina, norfloxacina, acidul nalidixic, sulfamidele antibacteriene si sulfonamidele (glibenclamid, tolbutamina, glicazid - antidiabetice orale).
De asemenea, pot creşte fotosensibilitatea tratamentele cu ibuprofen şi cu amiodarona (antiaritmic, antianginos).
Pentru prevenirea unor probleme de sănătate, persoanele în vârstă care urmează diverse tratamente trebuie să respecte unele sfaturi:
• Urmaţi tratamentul prescris de medic (doză, oră).
• Nu opriţi tratamentul fără avizul medicului.
• Nu luaţi alte medicamente dacă urmaţi deja unul fără sfatul medicului.
• Beţi apă pe tot parcursul zilei (un pahar la jumătate de oră), chiar dacă nu vă este sete.
• Nu consumaţi alcool, pentru că acesta favorizează deshidratarea.
• Evitaţi expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11.00 şi 18.00.
• Purtaţi haine din materiale naturale (bumbac, in).
Administrarea diureticelor pe caniculă poate favoriza deshidratarea, cu consecinţe nefaste mai ales în cazul vârstnicilor.
De regulă, căldura exterioară nu influenţează efectele medicamentelor asupra organismului dat fiind faptul că temperatura corpului uman se menţine constantă, cu foarte mici variaţii în jurul valorii de 37 grade Celsius. O serie întreagă de medicamente pot fi inactivate de razele solare şi de căldură (seruri, vaccinuri, vitamina D3 etc.) şi de aceea necesită condiţii speciale de păstrare şi transport.
Căldura are însă o serie întreagă de efecte asupra organismului (pierderi mari de apă şi săruri prin transpiraţie, vasodilataţie periferică, suprasolicitare cardiovasculară, scăderea filtrării renale prin deshidratare). Datorită acestora este necesară uneori adaptarea dozelor anumitor medicamente precum diureticele şi antihipertensivele.