COVID-19: care sunt comorbidităţile care cresc riscul de complicaţii

1 februarie 2022   Sănătate

Există anumite boli sau situaţii care expun mai mult probabilităţii de apariţie a unor complicaţii sau deces la persoanele depistate cu COVID-19. În această situaţie, sunt recomandate atât vaccinarea, cât şi respectarea riguroasă a măsurilor de protecţie.

Odată cu pandemia, termenul „comorbidităţi” a fost folosit mai des. Alături de vârsta înaintată, comorbidităţile sunt factor important de risc în apariţia formelor grave de COVID-19. Comorbidităţile sunt afecţiunile asociate (2 sau mai multe patologii), care cresc riscul de evoluţie severă în cazul infecţiei cu Sars-CoV-2. 

Un studiu din 2020 a arătat că o persoană cu afecţiuni preexistente, care se îmbolnăveşte de COVID-19 prezintă o „progresie mai rapidă şi mai severă”. Cercetătorii au observat şi că existenţa comorbidităţilor este un factor de risc de infectare cu noul coronavirus. Categoriile cele mai vulnerabile în faţa complicaţiilor precum sindromul de detresă respiratorie acută şi pneumonie sunt pacienţii cu hipertensiune, obezitate, boli pulmonare cronice, diabet şi cei cu boli cardiovasculare.

Iată care sunt patologiile la risc!

Autorităţi sanitare precum Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA şi Înalta Autoritate de Sănătate din Franţa (HAS) au inclus pe lista comorbidităţilor următoarele:

- Obezitatea (indicele de masă corporală mai mare de 30)

- Bolile pulmonare cronice: Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), insuficienţa respiratorie, astmul (moderat sau sever), bronşiectazia, fibroză chistică, embolism pulmonar, hipertensiune pulmonară)

- Afecţiunile cardiovasculare (insuficienţa cardiacă, cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială complicată, antecedente de accident vascular cerebral)

- Diabetul zaharat de tip 1 şi 2

- Insuficienţa renală cronică, pacienţi cu dializă

- Cancer şi boli hematologice maligne

- Transplantul de organe

- Sindromul Down

- Bolile hepatice cronice, în special ciroza

- Tulburările psihiatrice precum schizofrenia

- Demenţa

- Persoane imunodeprimate.

Te-ar putea interesa şi: Vitamine şi remedii adjuvante în COVID-19. Iată ce te poate ajuta să înfrunţi mai bine boala!

Vaccinarea, mai mult decât necesară categoriilor vulnerabile

În cazul persoanelor cu comorbidităţi, vaccinarea anti-COVID-19 este în mod special recomandată. De asemenea, medicul poate recomanda şi vaccinul antigripal şi pe cel pneumococic. Totodată, se impun şi resprectarea riguroasă a regulilor de igienă (spălarea pe mâini cât mai des sau folosirea dezinfectantului) şi alte măsuri recomandate de autorităţile sanitare precum purtarea măştilor, evitarea locurilor aglomerate, păstrarea distanţei fizice faţă de alte persoane, limitarea contactelor sociale. Este foarte important să se urmeze tratamentul pentru afecţiunile preexistente.

Citeşte şi: Simplă răceală sau COVID-19? Iată cum le diferenţiezi!

BINE DE ŞTIUT

Persoanele care fumează, cele cu depresie, HIV, tuberculoză şi cele care consumă alcool în exces sau substanţe interzise (droguri) au, de asemenea, riscuri mai mari de apariţie a complicaţiilor în cazul infectării cu noul coronavirus.

Mai multe