Celulita infecţioasă - ce este şi factorii de risc
Celulita infecţioasă reprezintă o afecţiune caracterizată prin inflamarea acută a tegumentului, însoţită de: eritem, durere, senzaţie de caldură locală şi tumefacţie.
Celulita infecţioasă - Factori de risc
Mai expuşi la riscul apariţiei celulitei infecţioase sunt pacienţii care au în istoricul medical:
· afecţiuni dermatologice (psoriazis,eczemă, acnee,tinea pedis);
· limfedem;
· boli infecţioase (varicelă);
· diabet zaharat;
· obezitate;
· hepatită cronică;
· ciroză hepatică;
· circulaţie periferică afectată;
· tratamente cu corticosteroizi sau alte medicamente imunosupresive;
· droguri administrate intravenos.
Celulita infecţioasă - Manifestări clinice
Cea mai frecventă localizare a celulitei infecţioase este la nivelul membrelor inferioare, dar poate apărea în orice zonă a corpului.
Primele semne sunt reprezentate de eritem şi durere la nivelul regiunii afectate a pielii. Treptat, tegumentul infectat devine umflat, cald şi capătă aspectul unei coji de portocală. Pot apărea şi bule în aceeaşi zonă.
Semnele sistemice care se instalează sunt: febră cu frison, cefalee, tahicardie, hipotensiune arterială, mialgii, acompaniate de o alterare a stării generale.
Pe măsură ce infecţia se extinde, poate apărea şi afectarea limfatică, reprezentată de limfadenită.