Ce trebuie să ştii despre ANOSMIE, unul dintre simptomele COVID-19
Printre semnele observate la pacienţii cu coronavirus este anosmia. În acest caz, este un simptom trecător. Află ce este această tulburare, de ce apare şi care sunt recomandările specialiştilor.
Anosmia reprezintă diminuarea semnificativă sau pierderea mirosului, unul dintre cele 5 simţuri ale omului. Acestă tulburare este asociată cu o alterare a celulelor mucoasei olfactive, a nervului olfactiv sau a centrului nervos olfactiv.
Mai exact, persoana afectată de anosmie are dificultăţi în a percepe o aromă sau un miros. Anosmia poate să apară din naştere (congenitală) sau în timpul unei afecţiuni, în acest ultim caz fiind, în general, tranzitorie.
De ce apare
Anosmia este adesea asociată cu alte anomalii ale percepţiei mirosului.
Există mai multe cauze ale apariţiei anosmiei. Printre acestea, se numără:
- Administrarea unui tratament medicamentos precum cel din cancer
- Un traumatism sau o intervenţie chirurgicală
- Intoxicaţii (poluanţi industriali sau substanţe nocive din mediul profesional, de exemplu)
- O afecţiune neurologică precum boala Alzheimer, Parkinson sau epilepsia
- O tumora localizata la baza craniului
- Prezenţa polipilor
- Infecţii respiratorii, rinită, sinuzită
Ce complicaţii are
Deşi nu este o tuburare gravă, anosmia poate avea urmări în viaţa de zi cu zi. Astfel, persoana afectată poate avea greutăţi în ceea ce priveşte percepţia mirosului de gaze, de pildă, ceea ce îi poate pune viaţa în pericol.
Legătura cu COVID-19
Tot mai mulţi specialişti infecţionişti şi orelişti au constatat că anosmia este unul dintre simptomele apărute la pacienţii infectaţi cu coronavirus. De asemenea, este însoţită şi de pierderea gustului.
Indiferent care este cauza anosmiei, nu te trata singur! Potrivit specialiştilor, la pacienţii cu COVID-19, anosmia este temporară. De asemenea, specialiştii nu recomandă corticoterapia, pentru că poate să scadă imunitatea. Nici spălăturile nazale nu sunt recomandate, pentru că există riscul ca virusul să fie „trimis” din mucoasa nazală în plămâni.