VIDEO: Tot ce trebuie să ştii despre anemie

18 martie 2015   Ce te doare

Considerată boală aparent banală, anemia poate duce la apariţia problemelor mai grave de sănătate dacă nu este tratată corespunzător. Dintre tipurile de anemie, cea mai întâlnită este cea feriprivă, cauzată de lipsa de fier din organsim.

„Anemia, una dintre afecţiunile frecvente în rândul femeilor, se manifestă clinic prin astenie, lipsă de putere, ameţeli şi paloare (paliditate). Anemiile instalate brusc, acute, au simptomatologie zgomotoasă, iar cele cronice, care se instalează lent, în timp, sunt adesea bine tolerate chiar până în stadii avansate“, ne-a spus Călin Ciubotaru, medic primar medicină de familie.

Menstruaţiile abundente, una dintre cauze

Consumul redus de alimente bogate în fier, pierderile de sânge (cum sunt sângerările nazale repetate sau menstruaţiile abundente), dar şi o parte dintre afecţiunile cronice (renale, hepatice) pot favoriza apariţia anemiei.

De asemenea, unele boli genetice, cum este talasemia (corpul produce prea puţină hemoglobină) sau lipsa de vitamina B12 şi de acid folic din organism pot duce la apariţia simptomelor bolii.

„Hemoragiile, în funcţie de gravitatea lor, sunt cauză de anemii acute sau cronice. Spre deosebire de hemoragiile cronice, care pot fi adesea asimptomatice (greu de diagnosticat), cele acute, cauzate de traumatisme, de ulcere, gastrite, pot fi ameninţătoare, impunând oprirea grabnică a sângerării şi chiar transfuzii de sânge“, adaugă medicul Călin Ciubotaru.

Ce teste o diagnostichează

În timp ce diagnosticul de anemie se stabileşte în urma unui examen clinic şi a unor analize de sânge (hemoglobina, hematocritul), aflarea cauzelor bolii necesită şi alte investigaţii.

„Pacientului i se recomandă mai multe teste hematologice, incluzând hemograma, sideremia, capacitatea de legare a fierului, frotiu de sânge periferic, reticulocite, hemocult, electroforeza hemoglobinei, uneori puncţie de măduvă osoasă, teste genetice şi investigaţii specifice pentru depistarea bolilor cronice asociate anemiei”, explică medicul de familie.

Tratament: suplimente de fier şi vitamine

După aflarea tipului şi a cauzelor anemiei, medicul poate indica tratamentul corespunzător. În cele mai multe din cazuri, el recomandă suplimentele pe bază de fier (doza zilnică poate varia între 100 şi 200 mg), dar şi un regim alimentar adecvat.

Pentru o mai bună absorbţie a acestui mineral, specialistul mai poate prescrie şi vitamina C sau suplimente cu vitamina B12 şi acid folic. În schimb, pentru cazurile mai severe de anemie, este nevoie şi de transfuzii sangvine. Cele mai întâlnite tipuri de anemie

- anemia feriprivă – cauzată de deficitul de fier;

- anemia cauzată de bolile cronice – de exemplu în cazul insuficienţei renale nu se mai sintetizează eritropoietină, hormon produs de rinichi şi de ficat, şi atunci scade şi numărul globulelor roşii;

- anemie aplastică – apare atunci când scade numărul eritrocitelor şi a trombocitelor;

- anemie pernicioasă – este cauzată de deficienţa de vitamina B12.

Copiii – dacă formula de lapte care se dă bebeluşului nu conţine o doză suficient de mare de fier sau dacă micuţii au o alimentaţie săracă în fier:

Femeile – cele care au menstruaţii abundente;

Vârstnicii – bolile cronice, des întâlnite la vârsta a treia, favorizează apariţia anemiei;

Vegetarienii – legumele şi fructele aduc un aport mai mic de fier, spre deosebire de preparatele din carne.

Ştiai că...

... dacă în mod normal, bărbaţii pierd 1 mg de fier pe zi, iar femeile 2 mg, la perioada de menstruaţie se poate ajunge şi la aproximativ 45 mg?

Călin Ciubotaru, medic primar medicină de familie

Cele mai frecvente anemii sunt cele carenţiale (prin lipsa unei alimentaţii adecvate). Alimentele care conţin o cantitate mai mare de fier sunt: carnea, oul, ficatul, peştele, dar şi unele vegetale (spanac, urzici, leurdă), chiar dacă absorbţia din acestea este mai scăzută.

O serie de afecţiuni digestive, tratamentele prelungite cu inhibitori ai secreţiei gastrice şi alcoolismul scad sau împiedică absorbţia fierului, a acidului folic şi a vitaminei B12, esenţiale pentru o producere normală a globulelor roşii. Bolile cronice (ciroza hepatică, cele de rinichi), tumorile maligne, leucemiile şi limfoamele evoluează cu anemie cronică, uneori aceasta fiind chiar primul semn de boală.

Mai multe