VIDEO: Tomografie sau RMN?
Atunci când doctorul nu reuşeşte să depisteze boala de care suferi prin analizele de sânge sau prin ecografii, este foarte probabil să îţi recomande investigaţii mai amănunţite, precum tomografia computerizată (CT) sau rezonanţa magnetică nucleară (RMN).
Fiecare are avantaje şi dezavantaje, iar ele nu trebuie efectuate decât la recomandarea medicului. Ambele se pot face la clinicile de stat (gratuit pentru asiguraţi, pe bază de trimitere) sau contra cost, la clinicile private. CT-ul iradiază
Dacă urmează să faci tomografie computerizată, trebuie să ştii că aceasta foloseşte o doză mică de raze X, ceea ce înseamnă că vei fi expus radiaţiilor. De aceea, este contraindicată gravidelor.
Cu toate acestea, medicii spun că iradierea din timpul unui CT este echivalentă cu cea produsă în timpul unui zbor cu avionul.
Ce poate diagnostica
Tomografia este în mod special necesară în accidentul vascular cerebral şi în urgenţele neurologice (traumatisme).
Medicul îţi poate recomanda CT-ul pentru diagnosticarea unor afecţiuni de la nivelul craniului, abdomenului, toracelui sau membrelor, putându-se evidenţia tumori, fibroze, anevrisme, hemoragii, chisturi sau noduli.
Dacă este cazul, îţi vei scoate bijuteriile, aparatul auditiv, proteza dentară sau alte obiecte metalice.
Pentru ca medicul să vizualizeze mai bine organele investigate, este posibil ca înainte să ţi se administreze o substanţă de contrast pe bază de iod, care ţi se injectează sau pe care o bei.
Substanţa poate da o senzaţie de căldură în tot corpul sau de vomă (de aceea, nu trebuie să mănânci cu patru ore înainte).
Când nu se face
În afară de sarcină, tomografia este contraindicată dacă ai alergie la iod sau dacă suferi de insuficienţă renală.
La clinicile private, costul variază (în funcţie de folosirea sau nu a substanţei de contrast) între 150 şi 630 de lei.
Ţesuturile moi se văd mai bine la RMN
Rezonanţa magnetică nucleară este, ca şi tomografia, nedureroasă. În plus, are avantajul că nu foloseşte radiaţii, ci un câmp magnetic. Prin RMN se obţine un contrast mai bun şi se pot vizualiza leziunile foarte mici, milimetrice, structurile vasculare fine şi ale nervilor.
Rezonanţa magnetică este eficientă pentru analizarea ţesuturilor moi (creier, aparatul cardiovascular, muşchi), a articulaţiilor, a coloanei vertebrale, a organelor abdominale (vezică, ficat, rinichi, splină, pancreas, glande suprarenale, căi biliare) şi a organelor genitale (ovare, uter, prostată, testicule).
Analiza poate fi făcută şi în ultimele două trimestre de sarcină, atunci când la făt a fost observată la ecografie o eventuală malformaţie.
La fel ca în cazul tomografiei, trebuie să îndepărtezi accesoriile metalice. Rezonanţa magnetică se poate face cu sau fără substanţă de contrast. Aceasta este însă mult mai bine tolerată, dând foarte rar reacţii alergice.
Pentru că timpul de examinare poate dura până la o oră, copiii sau pacienţii agitaţi pot fi sedaţi. Vei sta întins pe o masă care înaintează într-un cilindru. Dacă suferi de claustrofobie, poţi alege RMN-ul deschis, disponibil în unele clinici private de la noi.
RMN-ul este contraindicat persoanelor cu stimulator cardiac, cu proteză osoasă metalică sau cu proteză cardiacă de tip vechi. De asemenea, nu este indicată gravidelor în primul trimestru de
sarcină.
Preţurile diferă, ca şi în cazul tomografiei, în funcţie de substanţa de contrast şi de segmentul explorat. La cabinetele private, preţurile variază între 450 şi
2.000 de lei.
CT-ul cu rezultate mai bune
Cea mai performantă tomografie este PET/CT, care are avantajul că poate identifica timpuriu modificările canceroase, chiar de câţiva milimetri, greu de depistat prin alte metode. De asemenea, diferenţiază tumorile benigne de cele maligne.
În plus, această analiză este utilă în monitorizarea tratamentului oncologic, precum şi în depistarea unor boli neurologice şi cardiovasculare. Costul acestei investigaţii, care se face numai în privat, este însă ridicat, de 5.100 de lei.