VIDEO: Pantofii cu toc, de vină pentru apariţia monturilor
Încălţămintea îngustă, pantofii cu toc înalt şi incomod pot duce la dezvoltarea monturilor. Frecvenţa apariţiei monturilor este de 9 ori mai mare la femei decât la bărbaţi.
Deformarea poate fi dureroasă şi împiedică purtarea oricărui tip de încălţăminte, întrucât zona afectată se fricţionează de pantof şi se inflamează.
Pentru cazurile uşoare, încălţămintea bună împreună cu alte câteva sfaturi naturiste pot fi suficiente pentru ameliorarea simptomatologiei şi a diminuării durerii, însă în cazul deformărilor mai grave, este de multe ori necesară o intervenţie chirurgicală.
Care sunt cele mai frecvente simptome
În primul rând monturile produc:- dificultăţi în a merge din cauza durerii; -inflamare şi răni la baza degetului care se pot infecta; -piciorul poate deveni atât de lat, încât găsirea unei perechi de pantofi să devină foarte dificilă; -apariţia artritei la degetul mare; -deformări şi la celelalte degete de la picioare.
Monturile afectează laba piciorului şi din punct de vedere estetic, deoarece determină înclinarea degetului mare de la picior spre cel de-al doilea deget, iar aceasta cauzează o proeminenţă osoasă dură. Mai mult, pielea din această zonă poate fi îngroşataă sau inflamată, cauzând dureri.
Cauzele apariţiei monturilor, cunoscute parţial
Încă nu se cunosc cauzele exacte ale apariţiei monturilor, însă specialiştii precizează că instalarea acestor malformaţii este corelată cu doi factori predominanţi.
„Prima este că unele persoane au o sensibilitate la nivelul încheieturilor moştenită în mod ereditar. În câteva cazuri, sensibilitatea aceasta se poate transforma în osteoartrită sau artrită reumatoidă. A doua cauză este încălţămintea incomodă care ţine degetele deformate timp îndelungat. De asemenea, există şi situaţii în care acestea sunt provocate de anomalii înnăscute ale piciorului, ce cresc riscul deformării piciorului, cum ar fi platfusul ce constă în aplatizarea arcadei labei piciorului“, explică doctorul Tania Bejan.
Prevenire şi tratament
Pentru a preveni apariţia monturilor, primul pas şi cel mai important, este schimbarea încălţămintei cu una lejeră, care să nu strângă degetele.
Astfel, deformarea nu se mai dezvoltă şi nu mai provoacă durere sau discomfort. Pentru sfaturi despre alegerea încălţămintei se poate consulta un medic ortoped.
De reţinut! Pentru cazurile uşoare, compresiile cu gheaţă stagnează creşterea proeminentei, iar cremele sunt necesare pentru a repara pielea din acea zonă.