VIDEO: Cum să te fereşti de pericolele iernii

Cunoaşterea unor măsuri de bază este importantă pentru a gestiona o urgenţă medicală care poate surveni în anotimpul rece. Foarte des întâlnite acum sunt accidentele ortopedice cauzate de aluncările pe gheaţă, periculoase mai ales pentru vârstnici.

Şi persoanele cu afecţiuni cardiace, dar şi cei cu alte boli cronice (astm, diabet, afecţiuni renale) pot avea mai multe probleme în anotimpul rece. Şi asta deoarece inima este suprasolicitată atunci când ne expunem la temperaturi joase. Capacitatea inimii de a pompa sânge în organism este îngreunată de îngustarea prin constricţie a vaselor de sânge.

Astfel, în urma eforturilor de adaptare la temperaturile joase, ritmul cardiac creşte, corpul pierde apă, iar sângele devine mai vâscos. Din cauza acestor modificări ale organismului, iarna, cardiacii sunt mai expuşi riscului de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral.

Durerea toracică intensă, care apare la efort sau nu, senzaţia de gheară apăsând, care durează peste 30 de minute, senzaţia de apăsare, care iradiază la baza gâtului, în umăr sau pe piciorul stâng sunt câteva dintre simptomele care anunţă infarctul.

Dacă acestea nu cedează în urma administrării sublinguale de nitroglicerină, se apelează 112. În cazul în care persoana este conştientă, i se poate da jumătate de comprimat de aspirină (250 mg). Dacă semnele vitale ale victimei lipsesc, se poate iniţia resuscitarea primară.

Accidentul vascular cerebral (AVC) se poate manifesta prin tulburări de vorbire şi de vedere, ameţeli, letargie, confuzie, cefalee, vărsături în jet, comă. Victima trebuie oprită de la orice efort fizic şi va fi aşezată pe spate, cu extremitatea cefalică (capul şi gâtul) uşor ridicată, la 30 de grade de la orizontală.

Se apelează 112, iar în aşteptarea Salvării, aparţinătorii urmăresc semnele vitale ale victimei. În caz de stop cardio-respirator se începe resuscitarea.

Cum se face resuscitarea «cu mâinile goale»

Suportul vital bazal sau resuscitarea „cu mâinile goale“ trebuie iniţiată imediat ce s-a instalat stopul cardio-respirator. Dacă victima nu răspunde la stimuli, se strigă după ajutor; se deschide gura şi, dacă este cazul, se îndepărtează corpii străini.

Dacă nu respiră normal, se efectuează 30 compresiuni toracice, urmate de două respiraţii artificiale, apoi de cicluri consecutive de 30 compresiuni - două respiraţii, indiferent de numărul resuscitătorilor, până la apariţia semnelor vitale sau până la sosirea echipei medicilor.

Compresiunile se fac pe mijlocul toracelui, victima stând pe spate şi resuscitatorul deasupra, cu podul unei palme pe torace şi cealaltă deasupra, coatele fiind întinse.

Respiraţia artificială se face dacă victima este inconştientă, nu respiră şi nu are niciun fel de mişcări. Salvatorul trebuie să îngenuncheze lângă victimă, cu o mână îi va menţine gura uşor întredeschisă, iar cu cealaltă îi va astupa nările. Se inspiră profund, buzele se vor lipi etanş pe gura victimei şi se insuflă aer timp de trei secunde.

Mai ales dacă practicăm sporturi de iarnă, dar şi din cauza alunecărilor pe gheaţă, iarna apar mai des traumatisme precum entorsele, luxaţiile şi fracturile. Consultul la medicul ortoped este mai mult decât necesar în aceste situaţii, însă până atunci, se pot lua acasă unele măsuri.

Mişcările bruşte, căzăturile, călcatul strâmb şi alunecările pe gheaţă pot avea ca urmare producerea entorselor. Acestea sunt leziuni traumatice ale unei articulaţii şi pot avea ca urmare întinderea sau ruperea ligamentelor. Entorsa poate fi de gradul I (întinderea ligamentelor), manifestată prin durere şi umflături, acealeaşi simptome apărând şi în entorsele de gradul II, la acestea adăugându-se şi senzaţia că articulaţia „fuge”.

Cele mai grave sunt entorsele de gradul III, care reprezintă ruptura totală a ligamentului.

La rândul lor, luxaţiile pot surveni în urma căderilor pe gheaţă şi a răsucirilor, şi sunt însoţite de deplasarea oaselor în articulaţie şi uneori şi de rupturi de ligamente.

Spre deosebire de entorse, în luxaţii se produce o ruptură a capsulei care menţine stabilitatea articulaţiei, astfel încât cele două oase nu mai au legătură. Durerea de intensitate medie sau moderată, umflăturile articulaţiei şi rigiditatea sunt cele mai frecvente simptome ale luxaţiilor. În entorsele şi luxaţiile grave este nevoie de intervenţie chirurgicală.

Mai poţi citi şi:

- Cele mai aromate ceaiuri de iarnă

- 5 metode să te fereşti de bolile de iarnă

-

Este foarte important să se consulte medicul ortoped, pentru a se preveni complicaţiile la nivelul articulaţiilor. Până a ajunge la doctor, se recomandă:

• repaus total al articulaţiei afectate

• comprese cu gheaţă (nu mai mult de 20 de minute pe aplicaţie)

• imobilizarea articulaţiei cu ajutorul unor feşe elastice

• ridicarea membrului pe o pernă

• pentru reducerea durerii, se pot administra oral sau local (geluri) antiinflamatoare nesteroidiene de tipul ibuprofen, diclofenac, ketoprofen.

Fracturile, mai ales cele de şold, pot fi periculoase pentru persoanele în vârstă, la care masa osoasă este mai redusă, în acest caz putând fi nevoie de montarea unei proteze.

Fractura reprezintă ruperea totală sau parţială a unui os, iar durerea în acest caz apare brusc, fiind localizată chiar la nivelul membrului afectat. În fractură se mai pot observa şi deformarea în zona lezată (proeminenţa oaselor fracturate), scurtarea membrului afectat şi vânătăile.

Până la consultul medical necesar după producerea unei fracturi, acasă se pot lua unele măsuri. Membrul afectat (gleznă, braţ, umăr) se imobilizează cu ajutorul unor atele improvizate din scânduri sau cu alte obiecte dure. Atela nu se aplică direct pe fractură; este recomandată aplicarea pe atelă a unui material moale (de preferat, faşă). De asemenea, atela nu trebuie să oprească circulaţia la nivelul membrului afectat.

Dacă se suspectează o fractură a coloanei vertebrale, este nevoie de precauţii, deoarece pot apărea leziuni ale măduvei spinării. În acest caz, victima trebuie aşezată pe o suprafaţă dreaptă şi dură.

Accidentele ortopedice pot fi prevenite prin purtarea încălţărilor potrivite. Cele mai bune în acest sens sunt tălpile din material antiderapant (poliuretan, cauciuc) sau cele prevăzute cu zimţi sau crampoane. De asemenea, pe tălpi de pot lipi benzi antiderapante autoadezive.

Persoanele în vârstă şi copiii pot face uşor hipotermie, deoarece, la aceste categorii, termoreglarea se face cu dificultate. Însă această problemă poate apărea la orice persoană care petrece mult timp la temperaturi foarte mici.

Scăderea temperaturii corpului sub 35 grade Celsius este definită ca hioptermie. La o temepratură corporală de 28 grade Celsius vorbim despre hipotermie severă, care poate duce la pierderea cunoştinţei. În afară de copii şi vârstnici, sunt mai expuse riscului de a face hipotermie persoanele care consumă alcool şi petrec mult timp în frig, precum şi cele cu boli asociate (diabet, afecţiuni psihice sau neuromusculare).

Printre semnele hipotermiei se numără: frisoanele, somnolenţa, letargia, tulburările de vorbire şi amorţelile. Putem preveni hipotermia prin evitarea expunerii prelungite la frig, printr-o alimentaţie corespunzătoare (din care să nu lipsească proteinele şi glucidele, care furnizează energie) şi prin purtarea unor haine călduroase.

Victima hipotermiei trebuie transportată într-un loc încălzit, însă expunerea nu se va face brusc. Astfel, nu se apropie victima de surse precum caloriferele, deoarece pot apărea leziuni ale ţesuturilor. Persoanei cu hipotermie i se vor schimba hainele ude cu altele uscate, se va înveli cu pături groase şi i se va acoperi capul (prin această măsură, temperatura creşte cu 2 grade Celsius). De asemenea, dacă este conştientă, victimei i se dau lichide calde (ceai supă).

O altă consecinţă a expunerii la ger sunt degerăturile, leziuni care afectează extremităţi precum degetele de la mâini sau de la picioare, urechile şi nasul. Degerăturile pot fi de gradul I (pielea este roşie, cu descuamări), de gradul II (apar, în plus, şi băşicuţe), de gradul III (pielea este gri-albăstruie, cu edeme) sau de gradul IV (sunt afectaţi muşchii şi tendoanele, apare necroza).

Victima trebuie dusă într-un mediu cald (însă nu lângă o sursă de căldură), iar părţile degerate se acoperă cu haine groase. Porţiunea degerată se poate introduce în apă, a cărei temperatură să fie cuprinsă între 34-37 grade Celsius. Victima poate consuma lichide călduţe nealcoolice, după care va fi dusă la spital.

Dacă este vorba despre o degerătură gravă, nu se va reîncălzi porţiunea afectată acasă, ci doar la spital, deoarece pot apărea infecţii. Este contraindicat să se maseze porţiunea degerată, deoarece pot apărea leziuni profunde.

Dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi, doctor în ştiinţe medicale

Evitaţi expunerea prelungită la frig!

Dintre metodele ce asigură protecţia în faţa temperaturilor scăzute recomandăm evitarea deplasării la primele ore ale dimineţii sau seara (când este mai frig), îmbrăcămintea corespunzătoare (groasă, asigurând protecţia feţei şi a mâinilor, pentru a evita pierderile de căldură, încălţăminte lejeră, fără a impiedica circulaţia la nivelul membrelor), consumul de lichide calde, evitarea expunerii prelungite la frig şi alternarea cu repausul în spaţii încălzite (magazine, gări), evitarea imobilizării prelungite şi asigurarea unei activităţi fizice.

În cazul deplasărilor, nu uitaţi să aveţi lichide pentru 24 de ore şi alimente, precum şi medicaţia cronică. Este bine să aveţi pături şi alte mijloace suplimentare pentru a asigura încălzirea. Nu plecaţi la drum fără a umple rezervorul (la un consum mediu oră de 1 litru de benzină-motorină, un rezervor plin de 40-50 de litri vă poate asigura încălzirea în maşină pentru cel puţin o zi).

Nu părăsiţi maşinile dacă este viscol şi nu puteţi preciza distanţa până la adăpost, întrucât vă puteţi rătăci, iar hipotermia în contextul asocierii vântului şi umezelii se instalează mult mai repede.

Evitaţi consumul de alcool atunci când sunt temperaturi scazute, pentru că falsa senzaţie de încălzire iniţială este asociată cu pierderi importante de căldură, datorită vasodilataţiei, fiind mai mare riscul de instalare a degerăturilor şi a hipotermiei.

O altă urgenţă medicală a sezonului rece este intoxicaţia cu monoxid de carbon. Rezultat din arderea cărbunelui, motorinei, lemnelor sau gazelor, monoxidul de carbon se poate acumula uşor în spaţiile neaerisite. Intoxicaţia cu acest gaz duce la diminuarea oxigenului care ajunge în ţesuturi, iar printre simptomele care o anunţă se numără durerea de cap, ameţeala, starea de somnolenţă, iar în cazuri grave, pot surveni coma şi decesul.

Victima intoxicaţiei trebuie scoasă din încăperea unde există acumulări de gaze, însă salvatorul nu trebuie să se expună aceluiaşi pericol de intoxicare, după care ferestrele camerei se deschid larg. Se apelează 112, iar victimei i se va face respiraţie artificială în cazul în care nu prezintă semne vitale.

Temperatura corpului se pierde mai repede în apă decât în aer.

Nu numai vara, ci şi iarna îşi fac de cap infecţiile intestinale, cauzate mai ales de un virus (rotavirus), dar şi de bacterii (salmonela). Acestea se manifestă prin diaree, stări de vomă şi crampe abdominale şi, mai ales în cazul copiilor, pot fi periculoase.

Gastroenterita poate fi prevenită printr-o igienă riguroasă (spălarea mâinilor cu apă şi săpun), igienizarea suprafeţelor cu care venim în contact, spălarea fructelor şi legumelor, prepararea termică a cărnii şi a ouălor. Cel mai mare pericol al gastroenteritei este deshidratarea accentuată, din cauza diareei prelungite.

Sărurile de hidratare şi alte tratamente indicatre de medic (antidiareice, antismasmodice) şi regimul alimentar ajută la vindecarea gastroenteritei virale. La copii, există forme severe ale gastroenteritei cu rotavirus, care necesită spitalizare.

Iarna, din „farmacia” casei nu trebuie să lipsească medicamentele pentru cele pentru reducerea simptomelor răcelii şi stărilor gripale: paracetamol, aspirină, picături de nas. Utile în caz de gastroenterită sunt sărurile de rehidratare, antidiareicele şi antispasmodicele.

Dacă mergem la munte, trusa de prim trebuie să mai conţină tifon, alcool sanitar, apă oxigenată, dischete de vată, plasturi, faşă elastică (pentru entorse şi luxaţii), leucoplast şi analgezice (pentru entorse sau întinderi de ligamente), geluri antibacteriene pentru mâini. Pentru dezinfectarea plăgilor nu se foloseşte alcoolul medicinal, ci apa oxigenată.