Transpiri excesiv în timpul nopţii? Iată ce spune acest lucru despre sănătatea ta!

16 ianuarie 2016   Ce te doare

Transpiraţia excesivă, numită şi hiperhidroză, apare din cauza unei secreţii abundente şi anormale a glandelor sudoripare. Administrarea unor medicamente poate da hiperhidroză la unele persoane. Printre acestea se numără pastilele vasodilatatoare, cele care scad glicemia şi antidepresivele.

De asemenea, hiperhidroza este frecventă la femeile aflate la menopauză, din cauza bufeurilor. Şi persoanele care consumă seara o cantitate mare de alcool pot avea transpiraţii pe timpul nopţii.

Carenţa de calciu, posibilă cauză

Transpiraţia excesivă din timpul nopţii, localizată mai ales în zona capului, poate semnala lipsa de calciu la sugari şi la copiii de până la patru ani. De asemenea, această carenţă se poate asocia şi cu o lipsă de magneziu.

În această situaţie, medicul poate recomanda un tratament cu calciu (zece zile lunar, timp de trei luni) şi vitamina D, care ajută la fixarea acestuia. Dacă hiperhidroza se menţine şi după acest tratament, este nevoie de analize suplimentare.

Pot fi semn de TBC

Printre bolile care pot avea ca simptom transpiraţia excesivă nocturnă se numără anemia, hipertiroidia, tuberculoza şi diferite tipuri de cancer. De obicei, în TBC, hiperhidroza este însoţită şi de alte simptome, precum tuse persistentă, febră, oboseală accentuată şi lipsa poftei de mâncare.

Mai rar, sudoarea abundentă poate semnala leucemia sau limfomul Hodgkin (tip de cancer care se dezvoltă în ţesutul limfatic). Şi în aceste situaţii, hipersudoraţia este asociată altor manifestări, precum scăderea în greutate, astenia şi oboseala intensă, sângerări ale gingiei şi mărirea nodulilor limfatici la nivelul axilelor, gâtului sau în zona inghinală.

De asemenea, transpiraţia abundentă pe timp de noapte mai poate apărea în caz de endocardită (infecţie a valvelor inimii), accident vascular cerebral, infarct miocardic, comă hipoglicemică (la diabetici), bronşită, osteomielită (inflamaţie a osului şi a măduvei dată de infectarea cu diverşi germeni), abcese sau în alte infecţii, cum este cea cu HIV.

Ce analize trebuie să faci

Pentru depistarea cauzei transpiraţiei excesive, medicul recomandă efectuarea unor analize de sânge şi investigaţii specifice.

Testele sanguine trebuie să includă hemoleucograma completă, dozări ale hormonilor tiroidieni (care pot semnala prezenţa hipertiroidismului), ale glicemiei (pot arăta existenţa diabetului zaharat sau a hipoglicemiei) şi a acidului uric seric. De asemenea, poate fi nevoie şi de efectuarea unei radiografii pulmonare, pentru excluderea tuberculozei.

Mai multe