Tot ce trebuie să ştii despre sindromul de intestin iritabil
Afecţiune complexă, sindromul de intestin iritabil se caracterizează prin simptome precum durere abdominală cronică, balonare, constipaţie şi/sau diaree.
Totuşi, în sindromul de intestin iritabil (SII) predomină două simptome, fiind împărţit în două entităţi: SII cu diaree şi SII cu constipaţie, existând şi situaţii în care cele două se alternează.
„Etiologia sindromului de intestin iritabil este plurifactorială şi implică motilitate intestinală anormală, hipersensibilitate viscerală, perturbarea funcţiei neuronale la nivelul axei creier-intestin şi perturbări ale activităţii sistemului neurovegetativ enteric. Studiile recente vorbesc despre implicarea anumitor dezechilibre ale florei intestinale în apariţia sindromului de intestin iritabil”, a spus Dr. Eugen Crăciun, medic primar gastroenterologie şi hepatologie în conferinţa “Tulburările intestinale şi sindromul de colon iritabil”.
Sindromul nu se manifestă prin leziuni celulare sau tisulare, totuşi adeseori se face confuzia între intestin iritabil (adică sensibil, fără leziuni, inflamaţii) şi iritat (cu modificări care se pot detecta imagistic).
Diagnosticul în SII este dificil deoarece simptomele sunt comune multor alte afecţiuni, iar excluderea acestora printr-un set de investigaţii şi analize este extrem de importantă.
În diagnosticul SII este esenţială comunicarea dintre medic şi pacient şi experienţa sa anterioară, precum şi o serie de criterii obiective, cum sunt Criteriile Roma.
durere abdominală recurentă/disconfort minimum 3 zile pe lună în ultimele 3 luni, asociate cu minim două dintre următoarele simptome:
o
dispariţia durerii după defecaţie
o
instalarea durerii concomitent cu modificarea numărului scaunelor
o
instalarea durerii odată cu modificarea formei scaunelor
•
balonare localizată difuz sau doar în anumite zone ale abdomenului,
•
prezenţa mucusului în scaun.
Criteriile se aplică numai dacă simptomele au debutat cu cel puţin 6 luni înainte de diagnostic şi s-au menţinut pe parcursul ultimelelor trei luni.
Stresul şi factorii emoţionali sunt foarte importanţi în sindromul de intestin iritabil, abordarea problemei fiind foarte delicată.
Organismul uman găzduieşte o populaţie foarte variată de microorganisme, denumită colectiv microbiom. Microbiomul colonizează multiple segmente ale organismului uman, regăsindu-se la nivelul pielii, tractului uro-genital, căilor respiratorii superioare, cavităţii bucale şi la nivel intestinal.
Tractul gastro-intestinal este colonizat la scurt timp după naştere, densitatea microorganismelor ce compun microbiomul fiind de aprox. 10% la nivelul colonului. Se estimează că la nivel intestinal se regăsesc peste 1800 de specii bacteriene, astfel încât celulele bacteriene care colonizează intestinul ajung să fie de 10 ori mai numeroase decât celulele care compun organismul uman.
Probioticele sunt microorganisme viabile, non-patogene, drojdii sau bacterii, folosite ca resurse terapeutice în condiţiile în care sunt capabile să ajungă la nivel intestinal într-un număr suficient de mare pentru a conferi beneficii gazdei.
Pentru potenţarea efectelor probioticelor şi acţiune eficientă până la nivelul colonului, în formulele probioticelor se adaugă prebiotice, ingrediente pentru potenţarea efectelor probioticelor şi creşterea acţiunii acestora până la nivelul colonului. Formulele care asociază prebioticele şi probioticele poartă numele de simbiotice.
Probioticele sunt utile în profilaxia şi terapia sindromului de intestin iritabil, datorită capacităţii acestora de conservare a funcţiei de barieră a epiteliului intestinal şi deci de reducere a permeabilităţii intestinale, prin eflectele locale şi sistemice de imunomodulare, şi, nu în ultimul rând, prin interacţiunea lor cu sistemul neurovegetativ enteric.
Enzimele de origine animală, sub forma pancreatinei, reprezintă una dintre cele mai importante surse de enzime. Extractul pancreatic purificat, livrează toate clasele de enzime pancreatice (lipaza, proteaze, amilaza). De asemenea, se folosesc şi enzime din sursă vegetală şi fungică.
Dincolo de complexitatea formulei, concentraţii, forma (sursa) enzimelor, un rol extrem de important este jucat de forma farmaceutică şi mai precis de tehnologia utilizată la realizarea acesteia.
În general în cazul în care nu se foloseste o tehnologie care să asigure protecţia la nivel gastric, enzimele continuţe sunt vulnerabile şi cel mai probabil vor suferi cel puţin o inactivare parţială la nivel gastric. Din acest motiv, aceste formule se folosesc în special pentru managementul durerii în pancreatita cronică şi nu pentru tratamentul malabsorbţiei.
Se preferă în general tehnologiile care asigură protecţie gastrică, tabletele/capsulele enteroprotejate, care să permită o distribuţie uniformă la nivel gastric, fără a elibera substanţele active necesare în digestia duodenală. Din acest punct de vedere, tehnologiile moderne prevăd nu doar sisteme de protecţie gastrică, ci şi microsphere care să permită un contact mai eficient cu substratul alimentar.