Teste noi pentru boala Alzheimer
În lume, 26 de milioane de persoane sunt depistate anual cu Alzheimer, iar numărul lor poate ajunge până în 2050 la 106 milioane. De aceea, descoperirea unor metode de depistare precoce a bolii este necesară pentru a permite aplicarea unui tratament care creşte durata de viaţă a pacienţilor. Astfel, şi calitatea vieţii celor care suferă de Alzheimer va fi îmbunătăţită. În prezent, depistarea se realizată prin două tipuri de examene, unul psihiatric şi altul neuropsihologic prin care se stabileşte stadiul demenţei Alzheimer (uşor, intermediar sau sever-avansat).
Recent, un studiu publicat de cotidianul „British Medical Journal” menţionează descoperirea unei noi metode de depistare a bolii Alzheimer. Testul de memorie poate sesiza apariţia acestei boli în 93% din cazuri. Acesta nu durează mai mult de cinci minute şi poate arăta dacă există probleme de memorie prin probarea fluenţei verbale, a capacităţii de memorare a unei fraze sau de calculare a unor valori numerice.
Cercetarea specialiştilor britanici a cuprins un eşantion de 540 de persoane cu vârste între 18 şi 95 de ani fără probleme de memorie şi un altul de 139 de persoane care fuseseră diagnosticate cu demenţă. Cei 139 au răspuns corect la 33 de întrebări din 50, iar ceilalţi la 45 din ele. În funcţie de timpul necesar pentru a da răspunsurile şi de corectitudinea lor, medicii pot detecta semnele bolii Alzheimer şi pot spune dacă sunt necesare examinări aprofundate pentru stabilirea tratamentului sau dacă nu sunt motive de îngrijorare.
Nu cu mult timp în urmă s-a descoperit că maladia Alzheimer determină modificări chimice şi în celulele pielii, nu numai în cele ale creierului. De atunci Institutul de cercetare Alkon, afiliat Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite, a lucrat la crearea unui test de depistare precoce a bolii pe baza acestei descoperiri.
De curând, cercetătorii au anunţat că în maximum un an şi jumătate acest nou test va sta la dispoziţia pacienţilor. El constă în prelevarea unor celule de pe suprafaţa pielii. Acestea ajung în laborator, unde sunt tratate cu substanţe speciale pentru a detecta comportamentul anormal al proteinei răspunzătoare pentru stocarea memoriei. Substanţa adăugată celulelor stimulează producerea proteinelor în combinaţie cu un element fosforic din celulele pielii. Specialiştii au observat că la persoanele care suferă de Alzheimer, elementul fosforic se găseşte într-o cantitate mai mare decât în mod obişnuit. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 300 de pacienţi, iar testul s-a dovedit acurateţea în 98% din cazuri.