Răceală, gripă sau viroză? Iată cum le deosebeşti!

14 noiembrie 2014   Ce te doare

Deşi la prima vedere pot avea manifestări asemănătoare, aceste 3 tipuri de afecţiuni impun remedii diferite pentru tratarea acestora.

”Perioada anului şi condiţiile meteorologice specifice pot influenţa semnificativ tipurile de afecţiuni care pot apărea. Astfel, o simplă răceală se va manifesta pe parcursul întregului an, precădere vara. În schimb, gripa apare mai mult în perioada de iarnă, noiembrie-februarie, când sistemul imunitar este mai vulnerabil din cauza schimbărilor bruşte de temperatură şi virusurilor gripale. Virozele respiratorii se transmit în special prin contactul direct sau indirect cu persoana contaminată, aşadar sunt prezente tot timpul anului şi depind foarte mult de abilitatea individuală a organismului de a se apăra în fata agenţilor patogeni ’’, explică specialistul Ropharma, doctor imunolog Tania Bejan.

Răceala este o infecţie virală provocată în special de rinovirusuri, care afectează mucoasa nazală, sinusurile, faringele şi căile respiratorii. De regulă, simptomele răcelii debutează la 3 zile de la infecţie printr-o stare generală de disconfort, senzaţii de usturime ale faringelui şi rinoree. Atunci când infecţiile virale se manifestă exclusiv asupra căilor aeriene superioare prin strănut excesiv, nas înfundat, secreţii nazale abundente, putem vorbi despre instalarea virozei respiratorii.

’’Gripa este cea mai periculoasă viroza respiratorie, fiind provocată de virusul gripal, care se manifestă mai amplu, că o infecţie a plămânilor şi a căilor respiratorii. Anual, aceasta

afectează aproximativ 12% din populaţie, iar primele semnale sunt date de febră, tuse, migrene şi o stare generală de rău a organismului.

Este important de reţinut că antibioticele nu sunt eficiente în cazul răcelilor, gripei şi virozelor respiratorii, decât în cazul în care este vorba şi de o infecţie bacteriană asociată acestora. Altfel, acest tip de tratament aduce mai multe efecte secundare negative decât beneficii în interiorul corpului. Atunci când organismul nostru se luptă cu o afecţiune virală, este posibil să se instaleze şi o suprainfecţie bacteriană, din cauza sistemului imunitar slăbit. Doar în acest caz este utilă administrarea antibioticelor, care pot să omoare direct bacteriile sau le împiedice să se raspandeasca’’, explică specialistul Ropharma, doctor imunolog Tania Bejan. Tratamentele recomandate se diferenţiază în funcţie de fiecare afecţiune, simptomatologie şi tipul de infecţie, însă este important ca toate să aibă o acţiune antiinflamatoare asupra căilor respiratorii infectate, antispastica pentru a calma tusea şi emolienta pentru fluidizarea şi eliminarea eficientă a secreţiilor nazale.

Mai multe