Ponturi pentru sănătatea orală a copilului tău
O dantură sănătoasă înseamnă o grijă în minus. Se spune că nu există durere mai mare precum cea de dinţi. Medicul stomatolog Alexandra Diroescu ne-a dezvăluit câteva ponturi prin care poţi să previi posibilele probleme legate de dantura copilului tău.
Învaţă-l să te copieze
Pe măsură ce cresc, ei copiază tot ce se petrece în jurul lor, începând de la părinţi, bonă sau mai târziu colegii cu care interacţionează. Acest proces continuă şi în adolescenţă, numai că atunci cu toţii ştim că influenţa părinţilor este mult mai redusă. Aşadar, profită cât mai poţi. Îţi vine să crezi că deprinderea privind igiena orală corectă şi sănătoasă este una dintre cele mai uşor de format? Ea se va modela pe măsură ce copilul creşte, capătă răbdare şi dexteritate.
Timpul cel mai potrivit să începi este imediat ce apar primii dinţişori de lapte. Cu o compresă moale umedă îi vei şterge gingiile şi noii dinţişori, iar de la 2 ani poţi începe o rutină a periajului folosind pastă şi periuţă potrivite vârstei. Copiii au nevoie de ajutor la efectuarea periajului până la vârsta de 6 ani, când poţi introduce şi aţa dentară.
Atenţie!
Până la vârsta aceasta cantitatea de pastă de dinţi nu trebuie să depăşească mărimea unui bob de mazăre.
Arată-i cum să verifice dacă dinţii sunt curaţi
Pentru a se convinge că periajul a fost făcut corect, învaţă-l să îşi cerceteze suprafaţa dinţilor cu limba. Dacă îi simte lucioşi şi alunecoşi, atunci a făcut o treabă bună. Dacă în schimb observi că igiena nu este respectată, nu ezita să îi arăţi folosind un şerveţel sau o compresă cu care să ştergi zonele acoperite cu placă bacteriană. El va conştientiza astfel că ceea ce observi tu, vor observa şi cei din jur.
Nu îi transmite bacteriile tale
Copiii nu se nasc cu bacterii producătoare de carii. Ele se transmit de la părinţi, bunici, bonă, prin folosirea aceleiaşi linguriţe sau pahar, pupatul intensiv pe buze, lingerea degetelor sau a suzetei pentru a le curăţa, mestecarea mâncării si aşa mai departe.
Învaţă-l să mănânce sănătos
O alimentaţie sănătoasă fără zaharuri va preveni apariţia cariilor. După o masă cu dulciuri, pH-ul salivei devine acid pentru 30 de minute. Astfel, dacă îi vei da gustări între mese, saliva nu se va neutraliza practic niciodată şi vei constata o explozie de carii la o vârstă foarte mică. Fii un exemplu pentru copilul tău în ceea ce priveşte alimentaţia, deoarece el te va copia. Arată-i varietate, echilibru şi moderaţie.
Evită folosirea excesivă a biberonului cu băuturi dulci
În momentul în care în biberon sunt sucuri sau ceaiuri îndulcite, copilul nu se va mai desprinde cu uşurinţă de el. Cel mai periculos este să îl laşi să adoarmă cu el în gură, contactul cu zahărul fiind accentuat şi caria de biberon neîntârziind să apară.
Ai grijă la accidente
Când încep să facă primii paşi se pot întâmpla o serie de accidente care pot duce la fisurarea sau fracturarea dinţilor de lapte. Un traumatism poate afecta atât dentiţia primară, cât şi dinţii definitivi ce vor apărea după vârsta de 6-7 ani, fiind necesare reparaţii atât acum, cât şi mai târziu. Experienţele nu sunt cele mai plăcute şi copilul va căpăta fobie de medicul dentist.
După vârsta de 6-7 ani încurajează-l să poarte o gutieră de protecţie dacă practică sporturi extreme.
Încurajează-l să meargă la dentist
Primul control ar trebui să fie în jurul vârstei de un an, când au apărut primii dinţi de lapte. Medicul dentist îţi va oferi informaţiile necesare pentru a oferi copilului tău sănătatea orală cea mai bună şi va putea depista din timp eventuale anomalii.
Controlează obiceiul de a suge degetul sau suzeta
Suptul degetului sau al suzetei ca şi obicei de confort, nu pentru nutriţie este normal la bebeluşi. Ei fac acest lucru chiar şi în burtică. Mulţi copii renunţă la obicei între 2 şi 4 ani, dar ideal este conform recomandărilor asociaţiilor de pediatrie dentară să renunţe până la vârsta de 3 ani, pentru a nu apărea deformări ale cerului gurii şi implicit ale arcadelor dentare. O astfel de deformare are efecte pe termen lung, inclusiv asupra fizionomiei, iar mai târziu va fi necesar tratament ortodontic.
Stăpâneşte-ţi anxietatea faţă de medicul dentist
Copilul tău trebuie să afle despre medicul său dentist într-un mod plăcut, un control de rutină, pentru a se familiariza cu acest tip de întâlnire. Nu trebuie să audă din partea ta cuvinte ca durere, injecţie, frică sau „nu vreau să...”.
Previne apariţia cariilor prin sigilări
După ce au apărut dinţii, atât cei de lapte cât şi cei definitivi, au o structură tânără, permeabilă şi vulnerabilă la carie. Pe măsură ce se maturizează, smalţul devine mai rezistent şi mai puţin ameninţat de leziuni. Până atunci însă trebuie protejat prin aplicarea unor sigilanţi pe suprafeţele neregulate pe care se mestecă, atât la dinţii din spate, cât şi la cei din faţă. Aceste găurele ale dinţilor ascund pe fundul lor placă bacteriană care nu se poate curăţa corect. Prin sigilare aceasta nu se mai acumulează şi astfel nu mai există pericolul apariţiei cariei. Intervenţia este extrem de simplă şi o bună metodă de familiarizare cu cabinetul stomatologic.
Alexandra Diroescu, Bucureşti
Medic Stomatolog, Specialist în Implantologie
Contact : 0721.805.239