La ce afecţiuni eşti predispus toamna

31 august 2017   Ce te doare

Organismul este construit în aşa manieră încât să se poată adapta la condiţiile meteorologice, însă chiar şi aşa anumite afecţiuni nu ţin cont de acest aspect şi reapar mai ales toamna.

În general este vorba despre afecţiunile cronice ce în acest anotimp par a se agrava.

Reumatismul afectează mai ales persoanele vârstnice

Bine cunoscutele dureri articulare, de picioare sau de spate sunt doar unul dintre simptomele acestei afecţiuni ce se resimte din plin odată cu răcirea vremii.

Atât umezeala cât şi aerul mai rece din această perioadă sunt principalii factori care favorizează agravarea bolilor cronice.

Pentru a le evita pe cât posibil este necesar să ai un stil de viaţă sănătos pe tot parcursul anului, să eviţi alimentele sărate, să faci mişcare şi să consulţi un medic de specialitate.

Afecţiuni ale tenului

Una dintre cele mai des întâlnite probleme la nivelul tenului este acneea, boală inflamatorie ce se manifestă în momentul în care glandele sebacee ale pielii sunt infectate. Te poţi confrunta cu această problemă atunci când ai parte de schimbări bruşte de temperatură, o carenţă de vitamine, de minerale, o alimentaţie dezechilibrată şi nu faci suficientă mişcare.

Produsele de tip fast food sau prăjelile sau excesele alimentare se regăsesc printre factorii cauzanţi ai acestei neplăceri.

Mişcarea este doza ta de sănătate, profită din plin de ea şi bucură-te de beneficiile aduse.

Astm alergic

Atât primăvara cât şi toamna anumite persoane se pot confrunta cu neplăcutele simptome ale astmului.

Părul animalelor, polenul de la anumite flori,praful, mucegaiul sunt doar câteva cauze ale astmului alergic, contactul cu ele duce la dificultăţi de respiraţie, strănut sau dificultăţi la înghiţire.

Este foarte important să faci un test alergen pentru a afla exact la ce anume eşti alergic şi să eviţi zonele cu pricina. Umiditatea şi curăţenia din casă este extrem de importantă dacă vrei să te bucuri de o viaţă scutită de neplăceri. Se poate opta şi pentru un tratament medicamentos sau naturist însă este necesar să eviţi tot ce ţi-ar putea crea un astfel de disconfort.

Află care sunt remediile naturiste pentru răceală AICI

Imunitate scăzută

Faţă de celelalte anotimpuri, toamna îşi pune amprenta mai dur asupra imunităţii tale, acum poţi avea parte de răceli mai dese, mai ales datorită vântului sau anumitor virusuri care acum se reproduc mult mai uşor.

Alimentaţia este extrem de importantă pentru imunitatea ta şi nu numai, dacă până acum ai neglijat acest aspect, asigură-te că îţi ei doza necesară în fiecare zi de vitamine. Bea suficientă apă şi consumă cât mai multe fructe şi legume. Nu ezita pentru nici un fel de simptom să mergi la medicul de specialitate.

Altfel te poţi confrunta cu dureri în gât, durere de cap, amigdale inflamate, dificultăţi la înghiţire sau chiar febră şi răceală.

Atenţie la bolile cardiovasculare!

Schimbarea bruscă a temperaturilor forţează organismul să se adapteze la noile condiţii meteorologice şi această schimbare poate forţa sistemul tău cardiac, în felul acesta creşte riscul de a te confrunta cu o insuficienţă cardiacă.

Şi în acest caz alimentaţia joacă un rol principal. Viciile precum fumatul, alcoolul sau excesele alimentare nu ajută în acest caz din contră, accentuează problema.

Sportul, dieta şi orele suficiente de somn sunt aliaţii de bază ai sănătăţii tale, profită din plin de ei.

Mai multe