Între ce ore se refac organele
Corpul uman este un mecanism extrem de important şi bine pus la punct, iar în momentul în care ceva nu funcţionează corespunzător, organele transmit semnale de avertizare.
Specialiştii au studiat destul de mult organismul pentru a-l putea descifra şi pentru a ne oferi soluţii ajutătoare pentru a ne bucura de un stil de viaţă sănătos şi longeviv.
Astfel Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea Aus eigener Kraft, au realizat o descriere detaliată a felului în care funcţionează organismul şi ce presupune bioritmul uman.
Stomacul (7:00-9:00)
Cel mai important aspect din viaţa noastră este momentul în care ne trezim. Este foarte important ca dimineaţa să îţi acorzi câteva momente pentru a face câteva întinderi. Pune ceasul să sune un pic mai devreme pentru a avea timp să te ocupi de un mic dejun în linişte. Mai ales între orele 7-9 stomacul este în plină desfăşurare a activităţilor sale, motiv pentru care nu ar trebuie să sari peste micul dejun.
Splina şi pancreasul (9:00-11:00)
Imediat cum stomacul începe să se odihnească, atât splina cât şi pancreasul îşi încep activitatea. Ar fi de preferat ca în acest interval orar să nu consumi alimente grele deoarece pancreasul va fi ocupat cu glicemia iar splina care este cunoscută şi sub denumirea de „cimitirul trombocitelor” poate perturba nivelul acestora în sânge. Cel mai bine ar fi să te abţii în acest interval orar mai ales de la dulciuri.
Inima (11:00-13:00)
Acesta este intervalul în care inima ta este în centrul atenţiei. De asemenea se recomandă evitarea cu orice preţ a meselor copioase ce au nevoie de un surplus de energie pentru a fi digerate. În caz contrar inima va ceva din energie de care are nevoie pentru a se ocupa de organismul tău şi astfel vor apărea anumite afecţiuni ale sistemului cardiovascular.
Află care sunt cele mai bune fructe şi legume pentru inimă AICI
Intestinul subtire (13:00-15:00)
Autorii mai sus menţionaţi afirmă că după un prânz copios servit în acest interval orar au un randament mai scăzut la muncă. Intestinul subţire are un rol important în procesul digestiv care este ghidat de sistemul nervos şi poate bloca sau deregla activitatea sa în acest orar. Pentru a-l susţine evită să iei masa de prânz în condiţii de stres sau pe fugă.
Vezica urinară (15:00-17:00)
Acum este momentul propice ei. Este pe viteză înainte şi se ocupă de detoxificarea organismului împreună cu ai ei colegi rinichii. Este indicat acum să serveşti un ceai diuretic. Aşa se explică şi celebrul obicei „ceaiul de la ora 5”.
Rinichii (17:00 - 19:00)
Imediat după vezică se activează rinichii. Este momentul oportun să te bucuri de un masaj de relaxare sau un drenaj limfatic. În felul acesta vei contribui la procesul de detoxificare şi apoi după ora 19 ar trebui să limitezi consumul de lichide. Altfel rişti să faci toată noaptea drumuri la baie.
Circulaţia sanguină (19:00-21:00)
Acum intervine problema copiilor care nu pot fi adormiţi. Oare de ce crezi? După ora 19 adormitul poate fi o problemă pentru cei mici deoarece corpul se gândeşte la orice altceva numai la somn nu. Circulaţia sanguină este în plină desfăşurare şi te poţi confrunta cu o doză de energie nesplicabilă.
Mai ales că ăntre intervalul 21-23 se produce o acumulare de energie în organism pe care chinezii o consideră forţa regeneratoare a organismului. De aici motivul pentru care tinerii ies în oraş în acest interval. Evită să dormi în acest interval în care se reface doza ta energică.
Vezica biliară (23:00-1:00) şi ficatul (1:00-3:00)
Bila contribuie cu secreţiile ei la procesul digestiv, iar când este dată peste cap produce pagube în tot organismul. Dacă te trezeşti des în acest interval înseamnă că ceva a deranjat-o. De aceea este recomandat ca masa de seară să nu fie luată foarte târziu şi să nu fie prea copioasă. Poţi eventual să aplici nişte comprese calde pe zona ficatului sau a bilei, să bei un ceai călduţ de pelin cu maxim 20 de minute înaintea mesei sau suc de ridichi.
Benefică ar fi şi o clismă făcută seara înainte de culcare.
Ficatul se reface doar prin odihnă şi o încălzire corespunzătoare a corpului. Alcoolul, nicotina, stresul, mâncărurile grase sunt cei mai mari ai ficatului. Mai mult de atât dacă consumi alcool sau tutun cel mai probabil între orele 1-5 te vei trezi şi nu te vei putea odihni corespunzător.
Plămânii (3:00-5:00)
De la 3 dimineaţa întră în acţiune plămânii, acum apare tusea fumătorului deoarece plămânii se ocupă cu curăţarea lor în primul rând.
În cazul în care simţi nevoia de apă sau te confrunţi cu tuse seacă, încearcă măcra să reduci numărul de ţigări zilnice.
Intestinul gros (5:00-7:00)
Inaintea stomacului, puterea o deţine intestinul gros. Ţine cont de faptul că hrana ta zilnică stă cam 2 ore în intestinul subţire şi până la 20 de ore în cel gros. Cea mai bună modalitate de a depista problemele la nivelul intestinului gros este observarea scaunului. Dacă te confrunţi cu constipaţii frecvent înseamnă că s-a acumulat o cantitate mare de toxicităţi la nivelul intestinului şi a întregului organismului.