Intoxicaţie alimentară? O poţi preveni!
Fireşte, este necesar ca alimentele să fie expuse foarte puţin temperaturilor ridicate pentru a nu se crea condiţii propice dezvoltării bacteriilor. Aşadar, cât mai repede după cumpărare, produsele trebuie puse în frigider.
Printre agenţii patogeni implicaţi în apariţia toxiinfecţiilor alimentare se numără Salmonella, Campylobacter şi stafilococul auriu.
Severitatea toxiinfecţiei depinde de perioada de incubaţie a germenului implicat, precum şi de starea de sănătate a persoanei.
Boala debutează în maximum 48 de ore de la consumul alimentului contaminat.
Surse de infecţie
O sursă de toxiinfecţie alimentară este carnea crudă sau nepreparată corespunzător. De aceea, este bine să se evite cârnaţii sau micii de provenienţă dubioasă, care au mirosul şi gustul neobişnuite. Dacă nu este cumpărată cu scopul preparării imediate (în ziua respectivă sau în următoarea), carnea trebuie congelată (atenţie: dacă se dezgheaţă, nu mai trebuie recongelată).
Alte alimente susceptibile contaminării sunt lactatele nepasteurizate, ouăle şi peştele. În cazul în care consumi lapte nepasteurizat, fierbe-l înainte de consum. În ceea ce priveşte ouăle, cumpără-le doar pe cele care au dată de expirare. Atenţie şi la consumul de maioneză, frişcă şi creme; evită-le pe cele provenite din surse nesigure. Maioneza făcută în casă nu trebuie păstrată mai mult de 24 de ore la frigider.
Sfat
Mâncărurile gătite nu trebuie păstrate mai mult de 3 - 4 zile în frigider!
Respectă igiena elementară
Este esenţial ca înainte de a pregăti mâncarea sau de a găti, să te speli bine pe mâini. Curăţă bine şi suprafeţele şi ustensilele cu care prepari mâncarea şi foloseşte tocătoare separate pentru carne. Spală bine legumele şi fructele. Şi igiena săptămânală a frigiderului este o măsură preventivă contra toxiinfecţiilor alimentare.