Fumatul nu este singurul obicei nociv

1 noiembrie 2017   Ce te doare

Potrivit site-ul Tobacco Body studiul realizat în colaborare cu Societatea pentru Studiul Cancerului din Finlanda atrage atenţia asupra efectelor fumatului asupra diferitelor organe ale corpului uman, catalogând acest viciu ca fiind un amestec de efecte nocive,ce favorizează probleme începând de la apariţia coşurilor şi schimbarea tegumentului pielii spre cenuşiu până la riscul mărit de apariţie a unor boli foarte dureroase, precum ulcerul gastric.

Aparent femeile au parte de efecte mult ami neplăcute decât bărbaţii şi anume, fumătoarele confruntându-se cu un risc crescut de pilozitate facială deoarece fumatul creşte producţia de testosteron, şi în plus sporeşte gradul de infecţii în organism şi încetineşte circulaţia sangvină. Chiar dacă efectele fumatului asupra organismului sunt extrem de neplăcute şi periculoase, acest obicei nu este singurul care îţi pune sănătatea în pericol.

Singurătatea reduce speranţa de viaţă

Site-ul sciencealert.com precizează faptul că un stil de viaţă izolat, fără activitate socială şi cu ore puţine de somn poate să îţi pună sănătatea în pericol. Deşi această izolare apare mai ales în cazul bătrânilor, recent s-a observat că acest fenomen ia amploare şi în cazul tinerilor.

Motivele fiind de diverse de la anumite boli până la decepţie sau dezamăgire.

Andrew Steptoe, psiholog la University College London afirmă faptul că lipsa activităţilor sociale este dăunătoare indiferent dacă persoana care alege această cale se simte sau nu singură. Izolarea te privează de compania altor persoane dar şi de sprijinul necesar pentru a depăşi anumite obstacole din viaţă.

Astfel că, o dată ce nu mai ai persoane în jurul tău, efectul pare a fi echivalentul cu a 10-15 ţigări fumate pe zi. Organismul are nevoie de interacţiune deoarece aceasta indiferent de forma ei ajută la crearea de noi emoţii benefice.

Tristeţea este unul dintre cele mai nocive sentimente, contribuind la accentuarea stării de depresie şi anxietate.

Află cât de nociv este solarul pentru corpul tău AICI

Sedentarismul, un pericol tăcut

Statul foarte mult pe scaun creşte riscul de a dezvolta anumite forme de cancer în organism deoarece activitatea fizică ajută la reglarea hormonală mai ales în cazul femeilor.

Mişcarea contribuie substanţial la o circulaţie sangvină corespunzătoare şi la oxigenarea celulară mai ales la nivel cerebral.

În mod normal 30 de minute de mişcare în fiecare zi, indiferent că este vorba de mers pe jos sau de o oră petrecută la sală sau un simplu dans, efectele benefice vor fi vizibile iar imunitatea ta va fi mult mai bună.

În plus, mişcarea ajută şi la un somn mai bun noaptea, lipsa somnului fiind un alt pericol iminent asupra sănătăţii la fel de nociv precum este şi fumatul, sedentarismul sau chiar alcoolul.

Şi asta deoarece în timpul somnului organismul se reface, iar a doua zi vei avea energia necesară pentru a duce la bun sfârşit toate planurile tale. Imunitatea este strâns legată de orele de somn, dacă nu te odihneşti corespunzător, organismul nu apucă să îşi refacă toate sistemel şi atunci încet dar sigur va claca.

Alimentaţia necorespunzătoare

Alimentaţia este poate principalul aspect la care ar trebui să acorzi atenţie încă de la prima oră a dimineţii, şi asta din cauză că alimentele reprezintă combustibilul esenţial organismului pentru a funcţiona normal.

Consumul de zahăr, alimente procesate, prăjeli şi excesele alimentare supun mai ales sistemul digestiv la o muncă în plus şi nu aduc nici un aport nutriţional benefic organismului tău.

În felul acesta te poţi confrunta cu probleme precum colesterol şi trigliceride mărite, afecţiuni cardiace datorate excesului de grăsimi din organism ce se depun pe artere, îngreunând în felul acesta circulaţia.

Mai multe