Fluorul este periculos pentru sistemul nervos. Evită pasta de dinţi care conţine această substanţă

Un nou studiu publicat în cel mai vechi şi mai prestigios jurnal medical, The Lancet a clasificat fluorul ca neurotoxină – în aceeaşi categorie ca arsenicul, plumbul şi mercurul.

Dr. Andra Custură, medic stomatolog, îţi spune de ce ar trebui să fii atent la toate tratamentele stomatologice ce conţin fluor şi ce alternative ai la dispoziţie. Din punct de vedere chimic, fluorul face parte din tabelul lui Mendeleev, având simbolul F şi numărul 9, fiind simbolul cu cea mai mare elecronegativitate. Din punct de vedere al marketingului, fluorul albeşte.

Şi când zicem albeşte ne gândim la curăţenie şi igienă. Dar oare câţi oameni cunosc faptul că fluorura de sodiu era folosită ca insecticid pentru gândaci sau că fluorul intră în compoziţia freonului din instalaţiile de răcire a aerului?

„Pentru că are o toxicitate ridicată, fluorul are un impact negativ asupra sistemului nervos central, alterând procesele cognitive. Este total greşit ca o mamă să folosească o pastă de dinţi ce conţine fluor, chiar şi în cantităţi mici, pentru că efectele se văd la nivel macro în cazul fătului: deficienţe de limbaj, de gândire şi chiar coeficient scăzut de inteligenţă. Calciul contrabalansează cu succes dezechilibrele provocate de fluor, vorbim aici de utilizare în cantităţi reduse, dar totuşi ingerate. Poate o varintă mai sigură este florura de calciu, care este mai puţin toxică. Apa ce conţine fluorură de sodiu va produce pete albe pe dinţi, iar efectul coroziv al fluorului nu va întârzia să apară, afecţiune numită fluoroză”, explică Andra Custura, medic stomatolog la clinica Andra Smile.

Studiile recente din domeniul chimiei puneau în alertă populaţia în legătură cu cinci substanţe chimice denumite neurotoxice: plumb, metil mercur, bifenili policloruraţi, arsenic şi toluen.

Aprofundarea acestora a scos la suprafaţă alte şase neurotoxine cu impact major nefavorabil asupra sistemului nervos: mangan, fluorură, clorpirifos, diclordifeniltricloretanul, tetracloroetilenă şi eteri de difenil polibromurati, autorii studiului completând că subiectul rămâne deschis.

Prin acţiunea lor la nivelul organismului uman, se anunţă afecţiuni precum dizabilităţi de dezvoltare a sistemului nervos, incluzând ADHD, dislexie care afectează milioane de copii anual – acţiune numită pandemie a neurotoxicităţii asupra dezvoltării.

„La copii, se practica după anii 1990 includerea în dietă a fluorurii pentru a căpăta un smalţ mai puternic la atacurile acide demineralizante. Diferenţa între a folosi local, ca pastă de dinţi şi administrarea apei este că pe cale orală se alterează chiar structura dintelui. A mai fost notat că fluorul are caracteristici cancerigene, mai ales în ceea ce priveşte oasele şi ficatul. Este un semnal de alarmă, pentru că halogenând un produs cu fluor, acesta devine de până la zece ori mai puternic. Guma de mestecat, la fel – conţine fluor. Oare nu este mai bine să ne curăţăm dinţii după fiecare masă consumând un măr?” relatează medicul Andra Custura.

Din fericire, industria farmaceutică întelege că pierde teren dacă pastele de dinţi nu se vor crea în funcţie de necesităţile consumatorului, care în momentul de faţă depune eforturi să trăiască sănătos.

Pe piaţă au apărut deja noi formule de produse pentru igienă dentară pe bază de mentă sau scorţisoară, ulei de cocos sau chiar uleiuri esenţiale.

Concluziile cercetarilor studiului coincid cu cele ale unei meta-analize din 2013 realizate de Universitatea Harvard care confirmă că acei copii care trăiesc în medii în care apa are concentraţii mari de fluor au un IQ semnificativ mai mic decât copiii care trăiesc în zone cu puţin fluor.

Termenul „fluorură" este adesea prezent pe buzele oamenilor, fără a face o distincţie între aceste substanţe. Există trei tipuri de fluorură folosite pentru fluorizarea surselor de apă: acid fluorosilicic, fluorosilicat de sodiu şi fluorură de sodiu.

Acidul fluorosilicic este tipul cel mai des folosit din motive de costuri şi este derivat din îngrăşăminte (fosfat). Celelalte două sunt create prin adăugarea fie de sare de masă sau de sodă caustică.

Semnalul de alarmă tras în legătură cu impactul negativ al fluorului asupra sistemului nervos este un deja vu al scandalului iscat pe tema mercurului, ce se considera a fi produs terapeutic în anii 1970, folosit în diferite situaţii de la tăieturi la sifilis. Când s-a recunoscut oficial faptul că era de fapt o otravă, era prea târziu, deoarece în cazurile de tratare a sifilisului nu a făcut decât să înrăutăţească gravitatea bolii.

În concluzie, dacă strămoşii foloseau fluorura de sodiu să otrăvească fântânile pe timp de război pentru ca inamicul să moară ingerând apa, omul modern ar trebui să îşi mărească orizontul de alegeri, cu atât mai mult cu cât piaţa abundă de oportunităţi.