Din ce cauză apar infecţiile dentare

7 noiembrie 2017   Ce te doare

Vizita la medicul stomatolog nu ar trebui să fie o corvoadă, ci din contră, o vizită făcută la timp îţi poate salva dantura şi poate face diferenţa dintre boală şi sănătate.

Chiar dacă simptomele legate de stare dinţilor pot fi uneori extrem de complexe sau pot fi confundate cu probleme la nivelul sinusurilor, nu ezita să apelezi la medicul specialişt ori de câte ori ai vreo nelămurire.

Principalele simptome ale infecţiilor dentare

Nu există doar un singur simptom care să te facă să treci pragul unui cabinet stomatologic.Indicat ar fi ca măcar de două ori pe an să mergi la un consult pentru a te asigura că totul este în regulă.

De cele mai multe ori, problemele dentare pot fi confundate cu diferite afecţiuni gingivale, mai ales cu inflamarea gingiei.

Prezenţa unei infecţii dentare se poate resimţi şi la nivelul gingiilor, acestea devenind mai roşiatice, inflamate, dureroase la atingere. În cazul în acre treci cu vederea aceste prime semnale, durerea de la maxilar poate migra către zona urechilor, deoarece rădăcina dinţilor este foarte apropiată de sinusuri, existând cazuri în care infecţia poate migra până la nodulii limfatici, aspect deloc de dorit.

De asemenea pot apărea dificultăţi a vorbire din cauza acumulării de infecţie la baza dentară, durere ce se poate resimţi inclusiv la periajul dentar sau în timpul masticării.

Oricare dintre aceste simptome trebuie să te trimită de urgenţă la medicul stomatolog.

Află ce este şi cum îţi afectează sănătatea bruxismul AICI

Respiraţia urât mirositoare, semnal de avertizare

Dacă simptomele de mai sus încă nu te-au pus pe gânduri, şi pe lângă ele apare şi sângerarea gingivală la periaj sau chiar halitoza( respiraţia urât mirositoare şi un gust greu şi neplăcut în gură), febră şi chiar transpiraţia excesivă, atunci nu mai este nici un dubiu. Cu cât amâni mai mult vizita la dentist cu atât mai gravă va fi situaţia sănătăţii tale orale.

Cauzele infecţiilor dentare

În primul rând trebuie să ţii cont de antecedentele tale medicale dentare. Primu aspect de care trebuie să ţii cont este acelă că inclusiv cariile ce au fost ulterior tratate pot dezvolta infecţii dentare mai ales atunci când imunitatea este scăzută. Dar şi cele netratate, chiar dacă sunt micuţe ele pot fi extrem de adânci ajungând până la nerv, şi astfel creând contextul perfect pentru a dezvolta o infecţie dentară.

De asemenea, traumatismele la nivelul danturii, fie că este vorba despre lovire, fie că este vorba despre ronţăitul în mod excesiv al alimentelor dure, ambele cazuri pot provoca leziuni la nivelul gingiei, sau al smalţului, creând mediul bun pentru instalarea unei noi carii.

Plombele adânci sunt o altă cauză ce în timp poate favoriza apariţia infecţiilor dendare şi asta deoarece ele se află situate foarte aproape de nerv şi masticarea zilnică exercită o anumită presiune asupra lor. Resturile alimentare ce rămân după masă la baza dintelui reprezintă de asemenea un factor cauzant al apariţiilor unor noi carii. Astfel că, în timp nervul moare şi apare infecţia.

Deşi pare un subiect destul de amplu şi se regăsesc cu uşurinţă remedii naturiste ce pot combate efectele resimţite atunci când te confrunţi cu o problemă dentară, infecţiile dentare netratate corespunzător pot fi destul de ameninţătoare pentru sănătatea ta.

Mai multe