De ce e bine să nu neglijezi sângerările gingiei

14 aprilie 2016   Ce te doare

În mod normal, gingiile nu trebuie să sângereze, nici în momentul periajului, nici atunci când sunt curăţate cu aţă dentară. Însă, în absenţa unor reguli stricte de igienă orală, înmulţirea bacteriilor duce la formarea plăcii bacteriene, care, în timp, se mineralizează, rezultând tartrul.

Acesta irită gingia, producându-se o inflamare a acesteia. Iar până la sângerare nu mai este decât un singur pas. În timp, boala progresează, instalându-se parodontoza.

Gingia ajunge să se desprindă de pe dinţi, formându-se spaţii în care se acumulează bacterii, care deteriorează osul. Astfel, dinţii devin mobili şi riscul de a-i pierde este mare.

Placa bacteriană şi tartrul, inamicii dinţilor

Odată instalată, gingivita necesită un consult stomatologic pentru tratarea corectă. Aşadar, simptome precum sângerările gingivale şi în afara periajului, senzaţiile de usturime şi durerile gingivale nu trebuie trecute cu vederea: ele nu numai că nu trec de la sine, dar se şi agravează, ajungându-se până la pierderea dinţilor.

De asemenea, repiraţia urât mirositoare şi gustul neplăcut din gură pot fi alte semne asociate gingivitei. Placa bacteriană care se depune pe dinţi se poate îndepărta printr-un periaj dentar cât mai corect. Pentru că tartrul favorizează şi întreţine gingivita, se impune şi un detartraj, efectuat de medicul stomatolog, o dată la şase luni.

Igiena dentară, cea mai bună metodă de prevenire

Gingivita poate fi prevenită printr-o igienă bucală riguroasă şi corectă. Este ideală spălarea dinţilor după fiecare masă sau cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

De asemenea, cu ajutorul aţei dentare se pot curăţa spaţiile interdentare, locul predilect al înmulţirii bacteriilor, iar apa de gură este eficientă împotriva plăcii bacteriene. Atenţie la folosirea scobitorilor, care pot leza cu uşurinţă papilele interdentare (porţiunea de gingie dintre dinţi).

Afecţiune frecventă în sarcină

Modificările hormonale din timpul sarcinii pot sensibiliza gingia la acţiunea plăcii bacteriene, favorizând apariţia gingivitei. Apare o tumefiere şi o umflare a gingiei, iar sângerarea se produce repede, din cauza hipervascularizării.

De asemenea, gingivitele apar mai uşor în cazul unor schimbări hormonale asociate pubertăţii, ciclului menstrual şi menopauzei. Unele medicamente (antidepresive şi antiepileptice, anticoncepţionale), boli (diabet, anemii, leucemie, infectare cu HIV), precum şi deficienţele nutritive, mai ales carenţa de vitamina C, favorizează gingivita.

Mai multe