Cum ştii că ai pietre pe amigdale

26 octombrie 2016   Ce te doare

Suprafaţa celor două amigdale este străbătută de crăpături în care se pot acumula bacterii, mici resturi alimentare, celule moarte, mucozităţi. Cu trecerea timpului, acestea se întătesc şi se calcifiază, formând pietre. Acestea au dimensiuni mici, de aceea, de cele mai multe ori nu pot fi observate cu ochiul liber. Ele sunt descoperite în urma unor tehnici de scanare noninvazive.

Persoanele care au suferit episoade frecvente de amigdalită au un risc mai crescut de a dezvolta astfel de formaţiuni pe suprafaţa amigdalelor. Cauza este ţesutul fibros în exces.

Simptome

Când ai pietre pe amigale, apar simptome precum respiraţia urât mirositoare, cauzată de bacteriile care se acumulează în crăpăturile de pe suprafaţa acestora. Prezenţa unui astfel de corp străin pe amigdale poate să determine şi durere în gât, dar şi o senzaţie continuă de disconfort, ca şi cum ai avea ceva în gât. Aceste formaţiuni se pot forma pe zone care conţin terminaţii nervoase, de aceea pot duce la apariţia durerilor nu numai în gât, ci şi la nivelul urechilor.

Unele pietre e pot fi vizibile ca o bucată de material alb, solid.

Cum se tratează

Medicul poate să îndepărteze manual piatra sau le poate îndepărta chiar persoana afectată, cu ajutorul periuţei de dinţi. Mai poate fi vorba şi de o extirpare a acestora în urma unei proceduri chirurgicale, dacă sunt de mari dimensiuni.

Multe dintre aceste formaţiuni însă nu au nevoie de tratament şi dispar de la sine, în această categorie fiind cele de mici dimensiuni, care nici nu au simptome.

O altă metodă de îndepărtare a acestora este folosirea unei ape cu sare, cu care să faci gargară în mod regulat.

Pentru a preveni apariţia pietrelor pe amigdale, este important să te speli pe dinşi de două ori pe zi, ca să elimini bacteriile, cât şi să foloseşti apă de gură şi aţă dentară.

Mai multe