Cum recunoaştem simptomele demenţei

12 noiembrie 2018   Ce te doare

Pierderea memoriei

Scăderea memoriei de scurtă-durată, imposibilitatea de a-şi aminti evenimente foarte recente ar trebui să constituie un prim semnal de alarmă pentru o persoană vârstnică sau pentru cei din jurul ei. Pe de altă parte, memoria pe termen lung va cunoaşte un reviriment, persoana fiind capabilă să-şi amintească precis anumite lucruri din trecutul îndepărtat.

Declinul funcţiei motorii

Un alt semn al demenţei ar putea fi degradarea funcţiei motorii: pe măsură ce boala înaintează, persoana va pierde abilitatea de a efectua cele mai simple activităţi de rutină (mersul la piaţă, deplasarea până la baie etc.)

Dezorientarea

Un simptom comun al demenţei şi bolii Alzheimer este dezorientarea. Persoana poate avea dificultăţi în a ajunge la o destinaţie cunoscută, pentru că undeva, pe drum, nu-şi mai poate aminti încotro voia să meargă. Multe persoane vor intra în panică, deoarece nu vor recunoaşte împrejurimile şi nu-şi vor aminti nici măcar care este drumul spre casă.

Schimbările comportamentale

Persoana afectată de demenţă îşi va schimba comportamentul, uneori radical: dacă a fost mereu veselă şi binevoitoare şi brusc devine arţăgoasă şi răutăcioasă, e un semn de îngrijorare. De asemenea, boala îi determină pe cei afectaţi să devină violenţi verbal, să aibă halucinaţii sau comportamente autodistructive şi să manifeste atitudini nepotrivite în public.

Paranoia

Demenţa le induce persoanelor bolnave un sentiment de suspiciune permanentă. Vor declara de multe ori că există în jur persoane care vor să le facă rău, că medicii nu îi tratează corespunzător, că sunt minţiţi sau că persoanele aproapiate le fură diverse lucruri.

Mai multe