Cum putem preveni bolile cardiovasculare. VIDEO

20 februarie 2014   Ce te doare

Sub numele de „Olimpiada Inimilor“, Fundaţia Română a Inimii şi Forumul Naţional de Prevenţie şi Rotary organizează acţiuni menite să amintească de Ziua Naţională a Prevenţiei (15 februarie).

„Olimpiada Inimilor“are ca obiectiv promovarea sănătăţii prin încurajarea unui stil de viaţă sănătos, bazat pe activitatea fizică, efectuată în mod constant şi în scop recreaţional şi de agrement.

Proiectul face parte din strategia „25 by 25“ a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a World Heart Federation, care vizează reducerea cu 25%, până în 2025, a ratei mortalităţii provocate de bolile cardiovasculare, cancer, diabet şi boli respiratorii cronice prin diagnostic precoce, tratament optim şi câteva modificări în stilul de viaţă.

Iata cum putem preveni bolile cardiovasculare:

Mai precis, prentru a preveni apariţia bolilor de inimă şi, eventual, a complicaţiilor associate acestor afecţiuni trebuie să reducem:

• cu 30% a consumului de tutun;

• cu cel puţin 10% a sedentarismului;

• cu cel puţin 10% a consumului nociv de alcool;

• cu aproximativ 30% a consumului de sare (sodiu). „Câteva schimbări, relativ simple în stilul de viaţă, pot contribui major la protejarea sănătăţii inimii şi arterelor noastre. Reţeta sănătăţii cuprinde trei ingrediente simple: alimentaţia sănătoasă, mişcarea fizică zilnică şi lipsa fumatului“, a declarat prof. dr. Dan Gaiţă (foto), preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

La evenimentele programate sub egida „Olimpiada Inimilor“ se primesc broşuri informative despre factorii de risc cardiovascular. De asemenea, participanţii sunt invitaţi să completeze Testul Cartonaşelor şi să-şi determine riscul de boală cardiovasculară, accesând site-ul www.soscardio.ro.

Mai multe