Cele mai noi tratamente pentru varice
Dacă ai probleme cu varicele, mergi la medicul flebolog. Împreună cu el poţi decide ce tip de intervenţie este cea mai potrivită pentru tine. Procedurile de ultimă oră sunt mai uşor de suportat şi te vor lăsa să îţi continui activităţile obişnuite chiar de a doua zi.
Fără varice în 30 de minute
O terapie ultramodernă este tehnica ablaţiei endovenoase segmentale cu radiofrecvenţă (VNUS closure fast), prin care se poate evita cu succes chirurgia clasică. Sună complicat, dar nu este. Procedeul constă în introducerea unui instrument prin venă, de obicei, în zona din spatele genunchiului. Acesta va elibera treptat energie în zona afectată. Această intervenţie se practică din 1990, dar este modernizată permanent.
O poţi face în clinici ambulatorii, sub anestezie locală. Pentru o mai bună identificare a zonei afectate se face ecografie Doppler în prealabil. După intervenţie se aplică un bandaj elastic care se păstrează trei zile, după care pacientul trebuie să revină la control. Acesta poate pleca pe picioarele lui la 30 de minute de la operaţie şi îşi poate relua activitatea.
Operaţie fără durere
Pentru problemele legate de dilatarea venelor mici se preferă de obicei scleroterapia, adică injectarea unor substanţe care inflamează şi usucă traiectul venos respectiv, fără a lasa urme şi fără a mai fi nevoie de o intervenţie chirurgicală. Această procedură este mai ieftină decât celelalte. Un alt avantaj îl constituie faptul că nu provoacă durere postoperatorie.
Această terapie se poate asocia cu ecografia Doppler, de ajutor în identificarea vaselor de sânge afectate. Vindecarea şi aspectul normal al piciorului nu apar însă imediat după primul tratament. De regulă, rezultatul optim se obţine după 3 până la 5 tratamente succesive, cu un interval de circa 14 zile între ele. După intervenţie, pacientul trebuie să poarte ciorapi speciali, elastici.
Terapia cu lumină Bioptron
Bioptron este un aparat medical de terapie cu lumină, care acţionează într-un mod natural prin sprijinirea capacităţilor de regenerare şi echilibrare ale corpului, ajutând organismul să-şi activeze propriul potenţial de vindecare. Terapia cu lumină se poate face acasă, dacă dispui de un aparat, sau la un cabinet care are această dotare. Totuşi, rezulatele acestui tratament nu sunt testate îndeajuns.
Aşa poţi să le previi!
Se spune că este mai bine să previi decât să vindeci. Totodată, chiar şi după tratarea varicelor, este de dorit să ai grijă să nu reapară.
În anumite cazuri se poate apela la tratament medicamentos, pentru tonifierea pereţilor venelor rămase. Acesta este interzis femeilor însărcinate sau care alăptează.
Include în programul tău mersul pe jos, pe bicicletă, înotul. Chiar dacă exerciţiile fizice sunt bune, trebuie să eviţi fitness-ul şi aerobicul.
De asemenea sauna, masajul şi împachetările calde sunt contraindicate.
Statul prelungit în picioare este interzis, la fel - expunerea prelungită la soare.
Pilulele anticoncepţionale ar trebui şi ele evitate.
De mare ajutor sunt duşurile alternative cu apă călduţă şi rece la picioare, perioadele de repaus cu picioarele ridicate, masajul blând şi purtarea ciorapilor elastici speciali.
Ca încălţăminte, tocurile de peste 5 centimetri sunt strict interzise, dar şi încălţămintea plată, fără toc.
Dacă eşti fumător, renunţă la ţigări. Cercetările au dovedit că venele varicoase sunt mai frecvente la persoanele care fumează.
Operaţiile, de evitat în sarcină
În perioada sarcinii şi a alăptării sunt excluse intervenţiile chirurgicale asupra varicelor. Vestea bună e că, după naştere, majoritatea venelor vor reveni la dimensiunile lor normale. Totuşi, dacă persistă şi după un an de zile, medicul de specialitate poate decide dacă este nevoie de o operaţie.
Topire la 70 de grade
Este cel mai nou procedeu de tratament al varicelor. Intervenţia se face sub anestezie locală, ambulatoriu. Pacientul poate părăsi clinica după două ore de la intervenţie şi îşi poate relua activitatea de a doua zi. Nu rămân cicatrice şi durerile postoperatorii sunt minime. Procedura constă în introducerea în interiorul venei, printr-o puncţie, a unei fibre optice conectate la un laser. Vena cu varice este distrusă prin topirea la 70-80 grade Celsius.
Doctor Click! vă sfătuieşte
Tratamentele moderne nu sunt nedureroase şi nici cele mai bune indiferent de situaţie. Principalul avantaj al intervenţiilor cu laser sau radiofrecvenţă constă în efectul estetic, cicatricile fiind absente.
În anumite cazuri însă, aceste metode nu fac un tratament patogenic complet al varicelor, acestea putând recidiva. În cazul persoanelor obeze, metodele moderne sunt de preferat, deoarece au rate mult mai reduse de complicaţii, iar venectaziile (vasele sparte) sunt apanajul tratamentelor cu laser transcutan şi al scleroterapiei.