Ce trebuie să ştii despre scleroza multiplă
Creierul, măduva spinării şi nervii de la nivelul ochilor sunt conectate între ele prin fibre nervoase şi nervi. Când învelişul acestora (mielina) începe să se inflameze şi să se deterioreze, impulsurile nervoase care se transmit între ele se întrerup.
Cauzele bolii nu sunt cunoscute pe deplin, însă medicii sunt de părere că există o combinaţie de factori care duc la apariţia acesteia: factori genetici, infecţioşi şi metabolici.
Care sunt simptomele bolii
Simptomele variază mult de la un bolnav la altul. În primul stadiu al bolii, apar tulburări de vedere, amorţeală a mâinilor şi picioarelor, tulburări de echilibru şi de vorbire. Mai exact, poate apărea senzaţia de slăbiciune musculară, tremorul.
Mai pot apărea urinare frecventă, incapacitatea de a ţine urina, obosealăşi apetit sexual scăzut.
Pentru a pune acest diagnostic este nevoie de un examen clinic neurologic şi de teste precum RMN la nivel cerebral şi al măduvei spinării, examinarea lichidului cefalorahidian.
Cine este predispus bolii
Potrivit mai multor cercetări în domeniu, au o predispoziţie mai mare pentru a dezvolta această afecţiune cei care au avut astfel de cazuri în familie (rude de gradul I), cât şi persoanele care au un nivel mai scăzut de vitamina D în organism.
Afecţiunea este mult mai frecventă în nordul Europei şi în Canada, unde expunerea la soare, care ajută la asimilarea vitaminei D este destul de scăzută în sezonul rece.
Scleroza multiplă este o boală incurabilă, însă există tratamente care să ţină afecţiunea sub control. Acestea pot cuprinde medicamente imunomodulatoare (bazate pe interferon), antiinflamatoare, cât şi medicamente antidepresive şi antispastice.
Majoritatea persoanelor cu această afecţiune nu ajung imobilizate la pat. Două treimi dintre cei afectaţi pot merge în continuare, însă din cauza simptomelor precum slăbiciunea musculară, oboseala, problemele de echilibru pot avea nevoie de ajutor (cârje ori cărucior cu rotile).
Netratată, la aproximativ 30% dintre pacienţi duce la invaliditate după circa 20-25 ani de la debut.