Ce nu ştiai despre cancerul ovarian

24 mai 2017   Ce te doare

E posibil să nu aibă simptome

Dificil de diagnosticat, cancerul ovarian nu este anunţat prin niciun simptom în fazele inicipiente. Pe măsură ce boala avansează apar şi primele semne la care trebuie să fii atentă. Printre acestea se numără:

-oboseala,

-durerea abdominală,

-sângerările,

-scăderea inexplicabilă în greutate.

Testul Papanicolau nu-l poate detecta

Multe femei cred că un test Papanicolau depistează cancerul ovarian, însă acesta poate să indice schimbările precanceroase care apar la nivelul cervixului. Din păcate, nu este o metodă de a descoperi anomalie a sistemului reproducător. O vizită la medicul ginecolog măcar o dată pe an şi realizarea unei ecografii abdominale sau transvaginale ajută la detectarea la timp a prezenţei unei eventuale tumori.

Te-ar mai putea interesa: Când ar trebui să te îngrijoreze un chist ovarian

Nicio femeie nu este ferită 100% de cancer ovarian

Chiar dacă o expunere continuă la factorii de risc pot să ducă la declanşarea bolii şi dacă în perioada menopauzei creşte riscul de a suferi de cancer, orice femeie poate să se confrunte cu acestă afecţiune în oricare dintre etapele vieţii. Ceea ce poate să asigure un tratament eficient şi prompt este controlul medical ginecologic regulat, mai ales că simptomele nu apar în faza incipientă.

O mare parte dintre cazuri sunt depistate în stadiul în care celulele canceroase s-au extins deja în alte părţi ale corpului. Rata de supravieţuire variază în funcţie de gradul de dezvoltare a tumorii şi de vârsta bolbavei. Aproape jumătate dintre femeile diagnosticate cu cancer ovarian mai trăiesc 5 ani de la depistarea maladiei.

Este o boală ereditară

Nu toate cazurile de cancer ovarian sunt cauzate de factori genetici, dar cele care au avut în familie persoane care au suferi de cancer ovarian au un risc mai mare de a fi diagnosticate la rândul lor cu această afecţiune. Alţi factori care pot influenţa dezvoltarea afecţiunii sunt vârsta (de peste 50 de ani), terapia hormonală, obezitatea, fumatul în exces, consumul de alcool.

Mai multe