Ce boli poate provoca stresul

26 ianuarie 2016   Ce te doare

,,Boala lumii moderne”, cum mai este denumit stresul, afectează din ce în ce mai multe persoane. După ce au efectuat mai multe analize, oamenii de ştiinţă din mai multe ţări au descoperit că stresul de durată, cunoscut sub numele de stres cronic, poate duce la apariţia multor boli!

Afecţiuni cardiace

Se ştie că persoanele care trec printr-o perioadă intensă de stres pot avea probleme cu tensiunea arterială. Cercetările recente au arătat că stresul poate avea efect direct asupra sănătăţii vaselor de sânge.

Asociat şi cu alţi factori precum fumatul, consumul de alcool sau obezitatea, stresul creşte semnificativ riscul de apariţie a bolilorcardiovasculare. În cazul persoanelor care sunt deja diagnosticate cu astfel de afecţiuni, stesul poate duce la agravarea lor.

Astm

Ca şi în cazul afecţiunilor cardiace, stresul prelungit poate duce la apariţia astmului, fie la agravarea lui. Explicaţia? Stresul favorizează secreţia anumitor substanţe, printre care şi cortizolul (hormonul stresului), care creşte riscul apariţiei alergiilor şi problemelor respiratorii.

Dureri de cap

Nivelul mare de cortizol din organism, care apare în perioadele stresante, poate cauza schimbări la nivel vascular, ceea ce poate produce migrene. În special în momentele în care persoana care suferă de stres se enervează, durerile de cap se pot agrava datorită tensionării muşchilor faciali.

Depresie şi anxietate

În cele mai multe dintre cazuri, stresul cronic este urmat de depresie şi chiar de stări acute de anxietate. Rezultatele unui studiu recent au arătat că persoanele care suferă de stres la locu de muncă, ca urmare a suprasolicitării, dar şi a cerinţelor mult prea exigente, sunt cu aproape 80% mai predispuse depresiei.

Ulcer

Stresul psihologic, adăugat altor factori de risc, creşte ricul de a dezvolta această boală. De aceea, pe lângă tratamentul specific pentru ulcer, se recomandă modificarea stilului de viaţă: renunţarea la fumat, limitarea consumului de cafea şi de băuturi alcoolice şi reducerea stresului. Aceste măsuri ajută la vindecarea ulcerului şi pot preveni recidiva.

Hipertiroidia

Hipertiroidia este declanşată la rândul ei de stres. Astfel, în condiţii de stres, metabolismul se accelerează şi determină simptomele specifice hipertiroidiei: agitaţie, anxietate şi pierdere în greutate. Iar tiroida nu poate susţine singură secreţia de hormoni în exces, ca răspuns la stimulii stresanţi.

Îmbătrânire prematură

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că stresul poate afecta inclusiv modul în care îmbătrânim. În cadrul cercetării, specialiştii au analizat ADN-ul a două grupe de femei.

Din primul grup făceau parte femeile care aveau în grijă un copil bolnav şi care sufereau de stres, în timp ce în cel de-al doilea grup se aflau femei care nu aveau probleme de sănătate, dar nici dificultăţi precum cele din prima categorie.

După ce au analizat o anumită regiune a cromozomilor, cercetătorii au observat efectele îmbătrânirii accelerate în cazul femeilor din prima grupă.

Mai multe