Cât de sigure sunt radiografiile dentare?
Le răspunde stomatologul Alexandra Diroescu care va convinge că radiografiile dentare nu sunt periculoase şi că rolul lor este de a ne oferi informaţii importante pe care nu le putem obţine cu ochiul liber.
Ce reprezintă radiografia?
Este o înregistrare obţinută folosind Radiaţii X. Acestea sunt radiaţii elecromagnetice ionizate, ca şi lumina sau undele radio, dar cu proprietatea că pot pătrunde în corpul nostru şi pot forma o imagine bidimensională a structurilor interne.
Este o imagine codificată în alb, negru şi nuanţe de gri, în funcţie de gradul de permeabilitate al zonei în care pătrund. Medicul va interpreta acesată codificare astfel obţinând informaţii vitale pentru elaborarea unui diagnostic cert. Imaginea se poate obţine pe un film special sau în computer, in soft-uri specializate cu facilităţi de tipul editare, focalizare sau măsurare.
Tehnologia aparatelor care realizează radiografiile a evoluat, astfel încât senzorii ce captează imaginea sunt din ce în ce mai sensibili, cantitatea de radiaţii necesară precum şi timpul de expunere fiind din ce în ce mai reduse. Astfel atât adulţii cât şi copiii pot face o radiografie fără să îşi pună sănătatea în pericol.
Cât de mult ne expunem radiaţiilor?
Pentru a vă demonstra, am să vă descriu modalitatea prin care se măsoară cantitativ expunerea la radiaţii. Un mSv (milisievert) este unitate de măsură pentru expunere. Există doua surse de radiaţii X, naturale şi artificiale. Conform ultimelor estimări, expunerea anuală medie la radiaţii naturale este de 2,4 mSv pe continentul nostru şi ea provine de la materiale radioactive naturale, radiaţiile cosmice şi solare etc. Spre exemplu un zbor cu avionul pentru 7 ore ne expune la 0,03 mSv, inclusiv scanarea de securitate a aeroportului are un grad foarte mic de radiere, 0,00027 mSv, consumarea unei banane ne expune la 0,0001 mSv, o zi de expunere completă la soare reprezintă 0,01 mSv.
Radiografie sau expunerea la soare?
Radiografiile dentare sunt astfel mai puţin nocive decât o expunere la soare în plină vară, valoarea lor fiind de 0,005 mSv pentru o retroalveolară sau 0,007 mSv pentru o panoramica. Este adevărat că o radiografie pulmonară se află la valoarea de 0,1 mSv, cea pentru coloana vertebrală la 1,5 mSv şi o mamografie la 0,4 mSv. Şi haideţi să comparăm şi cu un computer tomograf la care valorile sunt între 2 mSv şi 20 mSv. Cea mai apropiată este osteodensitometria care ne expune la 0,001 mSv.
Aparatele de generaţie nouă permit adaptarea valorilor de expunere pentru femeie sau bărbat şi pentru copil. Astfel pentru copii valorile sunt şi mai mici, deci aproape neglijabile.
Limita maximă de expunere anuală calculată de specialişti este de 50 mSv, dar sa nu depăşească 100 mSv în 5 ani. Luaţi în calcul doza naturală anuală de 2,4 mSv, precum şi toate tipurile de investigaţii pe care le realizaţi, radiografii şi computer tomograf. În locul celui din urmă puteţi opta pentru un RMN care foloseşte câmp magnetice şi nu radiaţii.
Sper că v-am convins si că nu veţi ezita să le puneţi la îndemâna medicilor dumneavoastră dentişti toate radiografiile necesare. Este vital să primiţi un diagnostic corect şi complet, mai ales că preţul nu este atât de mare.
Dr. Stomatolog Alexandra Diroescu
Specialist în Implantologie, Bucureşti, 0721.805.239