Cât de gravă este sângerarea gingiilor

15 ianuarie 2014   Ce te doare

De cele mai multe ori, atunci când ne referim la sănătatea dentară, tindem să avem în vedere doar tratarea şi prevenirea cariilor şi a mirosurilor neplăcute ale cavităţii bucale. Cu toate acestea, sănătatea cavităţii orale porneşte, în primul rând, de la gingii, care au un rol major în menţinerea sănătăţii dinţilor şi a stării de bine, generale.

„Cei mai mulţi oameni consideră că dinţii sănătoşi sunt cei lipsiţi de carii. Corect, dar nu în totalitate! Semnalele de alarmă apar odată cu sângerarea şi inflamaţiile gingivale, care anunţa instalarea unor infecţii ce pot pune în periocol sănătatea dentară”, explică Marina Necşulescu, medic dentist Smile Factory.

Gingiile la control

Cel mai adesea, sângerările şi inflamaţiile gingivale apar la adulţi datorită stilului de viaţă, consumului de alimente nesănătoase, precum fast-food sau dulciuri în exces. Deşi gustos, zahărul este extrem de nesănătos, favorizând formarea plăcii bacteriene, care la rândul ei, datorită acizilor produşi de către bacterii inflamează gingiile, determinând astfel înroşirea şi sângerarea acestora.

Printre cauzele comune care declanşează sângerarea gingivală regăsim bolile gingivale, traumatismele provocate de un periaj agresiv sau de consumul unor alimente fierbinţi, fumatul sau mestecatul tutunului, dereglările hormonale, lipsa vitaminei K, folosirea unor proteze dentare necorespunzătoare sau utilizarea unor medicamentaţii neadecvate şi chiar instalarea unor boli, precum leucemia.

Atunci când sângerările gingivale persistă, acestea reprezintă un semnal de alarmă anunţând o inflamaţie la nivelul gingiilor, cunoscută şi sub numele de gingivită. Principala cauză a apariţiei gingivitei este depunerea plăcii bacteriene, cauzată de practicarea unei igiene dentare necorespunzătoare care are ca şi consecinţă acumularea de bacterii la nivelul cavităţii bucale.

Remedii pentru sângerările gingivale

Persoanelor care prezintă inflamaţii şi sângerări gingivale le este recomandat un consult medical de specialitate, pentru a interveni asupra problemei încă din faza incipientă. Bolile gingivale netratate pot duce la apariţia unor complicaţii, precum sângerarea permanentă, instalarea bolilor parodontale sau a bolilor osului maxilarului şi chiar pierderea definitivă a dinţilor.

În acest sens, se recomandă un tratament de igienizare complet care constă în detartraj, periaj professional şi air flow, pentru a îndepărta placă bacteriană; asociat pacienţii trebuie să îşi construiască un ritual de îngrijire şi curăţare dentară, care presupune un periaj după fiecare masă, cu o periuţă cu peri de duritate medie, nu moale precum şi folosirea mijloacelor suplimentare de igienizare: aţa dentară, apa de gură, duşul bucal pentru a preveni depunerea de tartru.

Mai multe