Când diabetul atacă nervii
Neuropatia diabetică este cea mai frecventă complicaţie a diabetului şi afectează nervii în întregul organism. Se manifestă, de obicei, la picioare, expunând bolnavul unui risc de aproximativ 25 de ori mai mare de a suferi o amputaţie, comparativ cu persoanele sănătoase.
Neuropatia diabetică este o afecţiune foarte gravă, pentru că poate pune în pericol viaţa pacientului.
Potrivit Institutului American de Diabet si Boli Digestive, aproximativ 60-70% dintre persoanele cu diabet zaharat dezvoltă o formă de neuropatie, dar riscul este deosebit de ridicat pentru cei care suferă de diabet de peste 25 de ani. De multe ori, simptomele neuropatiei diabetice pot să nu fie vizibile. De aceea, controlul medical periodic este extrem de important pentru depistarea leziunilor timpurii ale nervilor şi asigurarea îngrijirii necesare. Astfel poate fi evitată progresia afecţiunii, care duce la apariţia ulceraţiilor şi, în situaţii foarte grave, la amputaţii.
De câte tipuri este neuropatia
Există 4 tipuri de neuropatie diabetică, cu simptome şi efecte diferite: cea periferică, autonomă, proximală şi focală. Neuropatia periferică este forma cea mai comună şi afectează nervii mâinilor şi pe cei ai picioarelor.
Cea autonomă lezează nervii care controlează funcţiile involuntare ale corpului, cum sunt digestia, intestinul, funcţia vezicii urinare şi cea a glandelor sudoripare, dar şi nervii din inimă, plămâni sau ochi, care controlează funcţia circulatorie, respiratorie sau vizuală.
Cel de al treilea tip, neuropatia proximală, cauzează dureri în coapse, în şolduri sau fese şi provoacă slăbiciune în picioare. Neuropatia focală, apare când este afectat şi slăbit un nerv sau un grup mic de nervi din orice parte a corpului.
Amorţeala, simptom sugestiv
Mulţi pacienţi cu neuropatie diabetică nu observă simptomele, mai ales la început. Timp de mulţi ani, semnele pot să fie doar o amorţeală sau înţepături în braţe sau picioare. Simptomele asociate cu neuropatia diabetică depind, în mare măsură, de tipul de tulburare pe care îl are bolnavul.
În cazul neuropatiei periferice, după amorţeala sau furnicăturile din braţe sau picioare pot să apară dureri sau crampe în aceste zone. Dacă persoana suferă de neuropatie autonomă, sunt frecvente problemele digestive, cum e constipaţia, şi dificultatea de a înghiţi.
Simptomele neuropatiei proximale includ o durere bruscă şi ascuţită în şold, coapsă sau fese, de obicei pe o singură parte a corpului, care poate face dificilă trecerea de la poziţia în şezut la cea verticală. Persoanele cu neuropatie focală pot avea dificultăţi de concentrare, o vedere dublă sau pot prezenta paralizie facială într-o parte a feţei.
Ţine sub control glicemia!
Pentru că nu există încă o terapie care să vindece neuropatia diabetică, tratamentul este menit să încetinească progresia bolii. Primul pas este să fie ţinute sub control glicemia, tensiunea arterială ridicată şi nivelul colesterolului. Astfel sunt întârziate sau prevenite anumite simptome, dar pot fi şi ameliorate cele deja existente.
Pentru a ajuta la calmarea unor dureri provocate de această tulburare, un medic poate recomanda administrarea anumitor medicamente, cum sunt opioidele sau medicamentele anticonvulsive. Şi exerciţiul fizic este foarte important, fiindcă ajută la atenuarea durerilor, a arsurilor şi senzaţiilor de furnicături din picioare, dar şi a crampelor şi a slăbiciunii musculare.
Aproape jumătate din oamenii care suferă de diabet au neuropatie sau distrucţie nervoasă. Neuropatia apare odată cu distrucţia produsă de hiperglicemie. Medicul diabetolog verifică existenţa neuropatiei prin realizarea mai multor teste de sensibilitate - pierderea senzaţiei vibratorii prin utilizarea unui diapazon, testul poziţiei şi alte teste care cuprind durerea, atingerea şi temperatura.
Există o gamă largă de tratamente care vă pot ajuta să suportaţi durerea cauzată de neuropatie, însă cel mai bun mod de a vă ajuta este să faceţi exerciţiu fizic, pentru a creşte viteza sângelui, să menţineţi o dietă sănătoasă, să vă controlaţi glicemia şi să vă luaţi medicamentele antidiabetice în mod regulat.