Aspirina poate reduce riscul de cancer mamar
În lume, nenumăraţi oameni iau aspirină pentru a preveni infarctul şi atacul cerebral. Conform noilor descoperiri în domeniu, există o legătură între banala aspirină şi reducerea riscului de îmbolnăvire de cancer la nivelul sânilor. Dacă iei o doză mică de aspirină şi anume 81 mg, cel puţin de 3 ori pe săptămână, ar reduce riscul de cancer cu 20%, explică cei de la medicalnewstoday.com. Femeile care au participat la un studiu pe această temă dar care se tratau cu aspirină pentru alte afecţiuni au prezentat un risc de 50% mai mic să moară din cauza cumplitului diagnostic. În urma unor cercetări minuţioase s-a mai aflat că aspirina are un efect benefic împotriva recurenţei de cancer mamar.
Cancerul mamar triplu negativ
Datorită studiilor efectuate în laborator pe şoareci s-a descoperit că, aspirina, în doze mici, practic suprimă împrăştierea a două tipuri de celule oncogene. Prin urmare, acidul acitilsalicic, spun cercetătorii, împiedică formarea celulelor canceroase şi reduce creşterea tumorilor. Una dintre aceste tulpini cauzează cancerul mamar triplu negativ. Din păcate, această formă de cancer este foarte răspândită şi „atacă“ 1 din 5 pacienţi, fiind foarte rezistentă la medicamente. Britanicii de la Wellcome Trust Sanger Institute sunt cei care au descoperit gena BCL11A. Aceasta, spun ei, este responsabilă cu apariţia cancerului de sân triplu negativ, o formă care se extinde foarte repede şi căreia nu i s-au găsit tratamente care să combată şi să ţină în frâu boala.
Ştiai că...
...această formă de cancer reprezintă 1/5 din totalul cazurilor de cancer de sân din lume şi apare, de regulă, la femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani?
Rolul aspirinei
Revenind la rolul aspirinei în prevenţia de cancer mamar, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Kansas spun că această pastilă potenţează efectul tamoxifenului, care se dă în tratarea cancerului. Nu se cunoaşte însă de ce acidul acetilsalicilic are această proprietate de a reduce riscul de cancer mamar, notează cei de la dailymail.co.uk. Specialiştii cred că aspirina interferează cumva cu noua generaţie de celule cancerigene, foarte agresive.
Alte tipuri de cancer
Acest medicament, cred cercetătorii, ajută şi în prevenţia şi tratarea altor tipuri de cancer. Vorbim aici despre cancerul colorectal, cel de stomac şi de pancreas. Din nefericire unii oameni de ştiinţă se plâng că nu primesc fonduri pentru a continua studiile legate de cât de mult ajută aspirina în tratarea cancerului.
Atenţie! Aspirina dăunează persoanelor cu ulcer sau celor care au sângerări la nivelul gastrointestinal.