Afecţiunea care-ţi pune vederea în pericol

28 august 2017   Ce te doare

Partea colorată a ochiului cunoscută sub denumirea de iris poate fi afectată pe parcursul vieţii, în momentul în care acesta se inflamează, afectând şi structura din interiorul ochiului poartă denumirea de iridociclită.

Din ce cauză apare iridociclita?

De la o simplă infecţie la sinusuri sau un abces dentar până la prezenţa virusurilor virale precum herpes sau zona zoster pot declanşa această afecţiune.

Poate apărea şi pe fondul unor afecţiuni precum boala Chron, colită ulcerativă sau afecţiuni autoimune precum spondilita anchilozantă sau boala Behcet.

Deşi de cele mai multe ori cauzele nu pot fi identificate, pacientul ajunge la medic datorită ochilor ce devin roşiatici, dureroşi şi semnalând o slăbă acuitate vizuală.

Dacă te confrunţi cu sensibilitate la lumină la unul sau la ambii ochi nu ezita să mergi la medicul specialist, chiar dacă par simptome mici, pot ascunde probleme mari în stadii incipiente.

Află ce exerciţii poţi să faci ca să îţi menţii ochii sănătoşi AICI

Netratată poate cauza glaucom

Afectarea irisului în timp dacă nu este tratată corespunzător poate duce la sechele grave şi la final la pierderea vederii.Însă până la stadiul final te poţi confrunta cu glaucom sau chiar cataractă.

În anumite cazuri, este necesar ca pe perioada tratamentului să te afli sub supravegherea unei echipe medicale complexe formă din medic stomatolog, infecţionist, reumatolog, neurolog, mai ales dacă nu se găseşte exact cauza apariţiei.

Tratamentul în sine nu este unul complicat, se recomandă de regulă folosirea picăturilor şi unguentelor cu antibiotic pentru a dilata pupila şi a evita lipirea irisului de structurile posterioare ale ochiului.

În cazul acestei afecţiuni oculare recăderile sunt frecvente, motiv pentru care se recomandă controale periodice la distanţe mici de timp, iar dacă apar complicaţii se poate interveni şi chirurgical cum este operaţia de cataractă.

Mai multe