5 zgomote ale corpului care pot semnala boli ascunse

19 iulie 2018   Ce te doare

1. Ţiuit în urechi

Poate semăna cu un bâzâit supărător sau un fluierat repezit, care trece, de obicei, de la sine. Ţiuitul în urechi poate ascunde însă şi o anemie sau poate chiar să indice, în cazuri mai grave, o tumoră pe creier sau un anevrism. Poate fi, de asemenea, o reacţie adversă la tratamentul cu anumite medicamente, precum aspirina, unele tipuri de antibiotice, antiinflamatoare sau citostatice.

Când ţiuitul este însoţit de greaţă sau vărsături, trebuie consultat de urgenţă medicul. Şi ceara acumulată în timp în urechi poate fi cauza acestui zgomot. Hipertiroidismul, diabetul sau boala Lyme sunt tulburări care pot provoca şi ele sunete deranjante în urechi.

O altă cauză a ţiuitului o poate constitui şi hipertensiunea arterială, când vasele de sânge din această zonă sunt afectate. Otita sau alte infecţii şi alergii pot cauza la rândul lor sunete de intensitate moderată.

2. Respiraţie şuierătoare

Declanşată de îngustarea sau obturarea parţială a căilor respiratorii, respiraţia şuierătoare poate fi cauzată de un alergen sau constituie un semn al astmului. Fumatul, bronşita, pneumonia, boala de reflux gastroesofagian sau chiar insuficienţa cardiacă se pot număra printre factorii care contribuie la o respiraţie zgomotoasă sau dispnee, cum este denumită în termeni medicali.

Dacă simpomele persistă mergi la un control. Medicul va indica efectuarea unei radiografii, pentru a detecta eventualele probleme de la nivelul plămânilor şi o spirometrie, pentru monitorizarea funcţiei pulmonare.

Dacă suspectezi că respiraţia este îngreunată de un alergen, încearcă să îndepărtezi posibila sursă care irită căile respiratorii. Şi respiraţia profundă, practicată câteva minute, este benefică uneori pentru diminuarea disconfortului respirator.

Dacă dispneea apare în condiţii de repaus şi este asociată cu greaţă sau dureri în piept, mergi de urgenţă la cel mai apropiat spital, deoarece este posibil să fie cauzată de un infarct.

3. Articulaţii care trosnesc

Sunetul se datorează, de obicei, regenerării lichidului articular sau poate să apară când faci o mişcare bruscă. Când este însoţită de durere, trosnirea articulaţiilor ar trebui să te îngrijoreze. Dacă ai făcut multă activitate fizică în ultimul timp, acordă-ţi un timp de repaus şi observă dacă simptomele continuă.

Şi vârsta poate fi un factor important. O dată cu trecerea timpului, cel mai adesea după 45 de ani, se poate instala artroza. Mergi la medic pentru un diagnostic exact.

4. Sughiţul

Cu toţii ne-am confruntat, la un moment dat, cu supărătorul sughiţ, care se declanşează parcă din senin. Deşi are mai multe explicaţii populare, în realitate nu este decât o contracţie inofensivă a diafragmei, declanşată de o uşoară iritaţie a gâtului.

Printre cauze se pot număra fumatul, înghiţirea unei cantităţi mari de aer, mâncatul prea rapid sau alternarea prea bruscă a unor alimente calde şi reci. Când însă sughiţul persistă mai mult de câteva minute, poate ascunde diverse afecţiuni, precum hepatita, ulcerul, laringita, meningita sau chiar o tumoră în zona gâtului.

5. Bolboroseli ale stomacului

Tractul digestiv se contractă intens, iar uneori poate emite sunete destul de zgomotoase. Doar în cazul în care acestea sunt însoţite de crampe sau vărsături trebuie consultat medicul. Există şi situaţii foarte rare în care intestinele se pot contracta mult prea tare sau prea încet ori pot avea o obstrucţie, situaţie în care se intervine chirurgical.

Mai multe