Ce reguli trebuie să respecţi dacă iei medicamente

13 ianuarie 2022   Sănătate

Suntem diferiţi, de aceea corpul nostru nu metabolizează într-un mod identic medicamentele administrate. Pentru unii sunt necesare doze mai mari, pentru alţii mai mici, iar în unele situaţii există interacţiuni cu alte medicamente. Însă toţi ar trebui să respectăm câteva reguli de bază pentru a fi în siguranţă când suntem sub tratament.

Medicul ţi-a solicitat un set de analize, dar decizia de tratament va depinde foarte mult şi de discuţia pe care o are cu tine. Va trebui să pui întrebări şi să oferi informaţii relevante legate de starea ta de sănătate, boli cronice, medicamente pe care le administrezi. Iată care ar fi, în mod obligatoriu, informaţiile pe care trebuie să le comunici specialistului:

  • Eşti alergic la orice medicament sau în trecut ai avut o reacţie neobişnuită la un tratament
  • Iei orice alte medicamente pentru dezechilibre din organism sau boli sau boli cronice, inclusiv suplimente alimentare sau remedii din plante. Chiar dacă sunt luate fără prescripţie medicală, medicul trebuie să ştie că le iei. Spune medicului şi dacă iei analgezice uşoare, geluri pentru relaxare musculară sau tratamente dermatologice, care se aplică pe piele ori picături pentru ochi
  • Ce alte diagnostice medicale (boli) ai, altele decât cele pentru care ai venit să te tratezi
  • Femeile trebuie să spună dacă sunt însărcinate sau dacă doresc să rămână gravide. Sunt medicamente care nu se recomandă viitoarelor mămici. De asemnea, medicul va trebui să ştie dacă alăptezi, pentru că unele medicamente trec în lapte şi pot afecta bebeluşul
  • Chiar şi regimul alimentar pe care îl urmezi este important, iar specialistul ar trebui să ştie dacă ai o dietă cu un conţinut redus de sodiu sau de zahăr.

În funcţie de diagnstic şi de toate informaţiile pe care le primeşte de la tine, medicul decide tratamentul personalizat. Dar de aici mai departe, disciplina ta şi felul în care respecţi regulile de administrare influenţează eficienţa terapiei.

Respectă recomandările   

Este foarte important să citeşti prospectul medicamentelor. Totodată, ia pastilele aşa cum ţi-a recomandat medicul tău, chiar dacă indicaţiile sale nu coincid întocmai cu cele din prospect. Explicaţia este că prospectul se adresează majorităţii, iar indicaţiile pe care ţi le-a dat medicul sunt personalizate stării tale de sănătate. Dacă totuşi ţi se pare că este în neregulă lipsa de concordanţă dintre ce spune prospectul şi ce ţi-a recomandat doctorul, sună-l şi cere lămuriri. Va trebui să ştii exact ce efect produce medicamentul administrat, cât de des ar trebui să-l iei (la câte ore), dacă ar trebui să-l iei pe stomacul gol, în timpul mesei sau după, cu sau fără apă.

Zdrobite sau întregi?

Poate să-ţi fie greu să iei medicamentele întregi şi poţi avea tentaţia de a le zdrobi sau de a le dilua în diverse lichide pentru a-ţi fi mai uşor. Dar acest lucru influenţează felul în care organismul le absoarbe şi este posibil să nu îşi mai facă efectul. De aceea, nu lua medicamentele altfel decât ţi-au fost prescrise, respectiv în doza şi cu modul de administrare explicate de medic sau de farmacist.

Atenţie la interacţiunile cu lichide şi alimente

Unele medicamente trebuie luate cu alimente, altele pe stomacul gol. Unele se iau cu puţină apă, altele cu mai multă, pentru a-şi atinge efectul terapeutic. Este bine să lămureşti aceste lucruri ori cu medicul, ori cu farmacistul. În cazul în care ai uitat să iei o doză de medicament, nu îţi administra una dublă pentru a compensa, ci întreabă specialistul ce este de făcut. Mai mult nu înseamnă mai eficient!

În cazul în care te simţi rău din cauza tratamentului şi simptomele coincid cu reacţiile adverse descrise de medic sau specificate în prospect, nu renunţa la tratament mai devreme, ci anunţă imediat medicul curant pentru a găsi o altă soluţie pentru tine. Renunţarea la tratament este periculoasă, poate genera revenirea bolii sau poate sabota viitoarele tratamente propuse de specialist.

Mai multe