Ce este demenţa şi care sunt cele mai comune simptome

Există aproximativ 50 de milioane de persoane care suferă de demenţă la nivel mondial, cu o incidenţă de aproximativ 9,9 milioane de cazuri noi pe an. Practic, la fiecare 3,2 secunde, o persoană este diagnosticată cu o formă de demenţă, potrivit celui mai recent raport publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu cifre valabile pentru anul 2018.

„În România, incidenţa este mai mică decât media europeană dar în creştere. Vorbim de un număr total de 311.000 pacienţi români diagnosticaţi cu o formă de demenţă, ceea ce înseamnă o incidenţă de 1,43%, mai mică faţă de cea înregistrată la nivel european, de 1,73%. Îngrijorător este însă că, potrivit estimărilor OMS, în următorii 30 de ani, numărul celor care suferă de demenţă s-ar putea tripla”, Dr. Bianca Niţu, medic neurolog în cadrul clinicii Neuroaxis. 

Ce este demenţa şi care sunt cele mai comune simptome

Demenţa reprezintă o deteriorare cognitivă globală, cu un deficit semnificativ faţă de nivelul de funcţionare anterior. Cea mai cunoscută formă de demenţă este boala Alzheimer, responsabilă de mai mult de jumătate din numărul total al cazurilor de demenţă. Însă, există mult mai multe tipuri de demenţă, precum demenţa asociată bolii Parkinson, demenţa cu corpi Lewy sau demenţa frontotemporală. 

Demenţele apar lent, evoluţia progresivă a bolii întinzându-se, de regulă, pe parcursul mai multor ani. Printre cele mai des întâlnite simptome se numără tulburările de memorie, schimbările de personalitate şi de comportament, dezorientarea temporală şi spaţială precum şi tulburările de limbaj.

Factorii de risc – tensiune, diabet, obezitate, alcool, fumat

Factorii genetici sunt nemodificabili, însă este greu de cuantificat cu exactitate care este impactul lor în procesul de apariţie a demenţelor. Pe de altă parte, există foarte mulţi factori modificabili care conduc la apariţia simptomelor cognitive. 

Cea mai mare contribuţie o au factorii de risc vasculari, precum prezenţa tensiunii crescute, existenta unui istoric de AVC. De asemenea, diabetul, obezitatea, sedentarismul, fumatul, consumul exagerat de alcool sau depresia faciliteaza apariţia unei forme de demenţă. 

Există, de asemenea, şi factori modificabili secundari precum lipsa vitaminei B12, o patologie tiroidiană etc. Aceştia sunt foarte uşor modificabili, cu condiţia să fie detectaţi din timp. 

Cum încetinim progresia unei demenţe?

Dacă vorbim despre tulburările neurodegenerative, nu există niciun tratament care să oprească acest proces de îmbătrânire a creierului. Există, însă, tratamente capabile să amelioreze tulburările cognitive şi să amâne distrugerea neuronilor. De asemenea, pentru stadiile avansate ale bolii există anumite tratamente psihiatrice care încearcă să ţină sub control devierile comportamentale.

„Cel mai semnificativ impact îl produc schimbările ce ţin de stilul de viaţă. Menţinerea tensiunii şi a glicemiei în limite normale, tratarea depresiei, includerea pacientului în activităţi sociale. Chiar dacă pentru mulţi oameni aceste schimbări nu par a reprezenta un tratament, în realitate, ele pot cântări mult mai mult decât orice pastilă luată”, Dr. Liviu Cozma, medic neurolog în cadrul clinicii Neuroaxis.

Îngrijirea pacientului. La domiciliu sau într-un centru specializat?

Medicul neurolog, împreună cu medicul psihiatru, pot da indicaţii, în funcţie de gradul de deteriorare cognitivă şi a funcţiilor motorii ale pacientului, dacă acesta poate fi îngrijit în continuare de către familie sau dacă este nevoie să fie internat într-un centru de specialitate.

„Momentul de a alege unde şi cum tratăm pacientul cu demenţă este foarte greu de decis. Pe măsură ce lucrurile devin o povară prea mare pentru aparţinător, trebuie luată în calcul varianta unui centru de specialitate, fără nici cea mai mică ruşine. Pentru că nu vorbim de faptul că aparţinătorii nu mai ţin la acel membru al familiei, ci de faptul că un centru special este calificat să ofere cea mai bună îngrijire posibilă din punct de vedere medical”, Dr. Dan Mitrea.

Perspective de viitor în diagnosticare şi tratament

Din punct de vedere al diagnosticării, comunitatea ştiinţifică internaţională înregistrează progrese majore. Nu acelaşi lucru se întâmplă, din păcate, şi în cazul tratamentelor care îşi propun să vindece demenţa.

„În următorii ani ne putem aştepta să iasă pe piaţă diverse teste, poate chiar unele de sânge, precum şi diverse tipuri de imagistică cerebrală, care să detecteze mai devreme asemenea patologii. Din păcate, în ceea ce priveşte progresele înregistrate în cazul opţiunilor de tratament, lucrurile nu se mişcă cu aceeaşi viteză. Studiile care şi-au propus să oprească procesul neurodegenerativ nu au, până acum, rezultate extraordinare şi cred că va mai dura mult până să vedem pe piaţă un tratament revoluţionar care să trateze demenţa.

Aşadar, ar trebui să ne concentrăm pe acele lucruri lumeşti pe care le putem face. În loc să aşteptăm pastila minune care va vindeca boala, mai bine intervenim acolo unde avem astăzi putere şi anume în încercarea de detectare mai rapidă a bolii şi în schimbările asupra stilului de viaţă”, Dr. Liviu Cozma.