Ce este boala autoimună şi la cine apare

13 august 2019   Sănătate

La întrebarea „Ce este boala autoimună?”, cel mai simplu răspuns este: afecţiunea care face ca sistemul tău imunitar să atace din greşeală celulele sănătoase din corpul tău.

Sistemul imunitar te protejează de infecţii şi boli, însă, atunci când suferi de o boală autoimună, tocmai acest sistem se întoarce împotriva ta. Bolile autoimune pot ataca diverse părţi ale corpului sau întregul organism.

Ce este boala autoimună şi cine este la risc

Cauza precisă pentru care sistemul imunitar începe să funcţioneze defectuos nu se cunoaşte. Totuşi, se pare că femeile sunt mai predispuse la a face o boală autoimună decât bărbaţii. Anumite boli autoimune sunt mai răspândite în funcţie de grupurile etnice (de exemplu, lupusul afectează mai mult afro-americanii şi hispanicii decât caucazienii), iar altele tind să afecteze membrii aceleiaşi familii. Incidenţa acestor boli este în creştere, iar cercetările arată că unii factori de mediu, precum expunerea la chimicale sau solvenţi, ar putea fi implicaţi în apariţia lor.

Există mai mult de 80 de boli autoimune şi multe dintre ele au simptome similare, ceea ce face ca stabilirea unui diagnostic clar să dureze în unele cazuri. Durerile musculare şi articulare, oboseala extremă, tulburările de concentrare sunt câteva semne de boală autoimună. Bolile autoimune nu se vindecă, dar pentru fiecare există metode de tratament care să ţină simptomele sub control. În plus, o alimentaţie echilibrată şi un program regulat de exerciţii fizice ajută pacienţii să aibă o viaţă cât mai aproape de normal.

Ce este boala autoimună: care e cea mai bună dietă

Diabetul de tip 1, artrita reumatoidă, psoriazisul, scleroza multiplă, lupusul eritematos, boala Addison, boala Graves, tiroida Hashimoto, boala celiacă sunt cele mai des întâlnite boli autoimune. Pentru fiecare, medicii fac numite recomandări de alimentaţie, însă pentru toate bolile autoimune există o indicaţie comună: un stil alimentar bazat pe fructe şi legume. Cercetările arată că persoanele cu boli autoimune beneficiază de pe urma consumului mare de legume, în special gătite. Se recomandă ca acestea să fie preparate prin fierbere sau la abur, pentru a se păstra cât mai multe dintre nutrimente. De asemenea, e bine să se evite prăjelile, margarina, produsele de tip fast food şi dulciurile şi sosurile din comerţ.

Pentru artrita reumatoidă , e indicat să se adopte o dietă antiinflamatoare, bazată pe fructe, legume, leguminoase, nuci, seminţe, peşte şi ulei de măsline. Pentru boala celiacă, se va adopta o dietă fără gluten. Alimentele cele mai bogate în gluten sunt grâul (şi produsele din grâu: pâine, paste, prăjituri din comerţ, covrigei, biscuiţi etc.), secara şi orzul. Pentru a nu risca să ajungi la un dezechilibru nutriţional, e indicat să discuţi cu medicul tău despre ce meniuri e bine să îţi creezi zilnic.

Citeşte mai multe despre boala autoimună:

Boala autoimună: cum apar şi care sunt aceste afecţiuni 

Bolile tiroidei: cum le recunoaştem 

Mai multe