Atenţie la polipii de pe colon!

7 iulie 2021   Sănătate

Polipii colonici sunt mici formaţiuni apărute pe mucoasa colonului. De obicei nu sunt periculoşi, însă sunt situaţii când evoluează în cancer.

Polipii de pe colon se întâlnesc mai des la persoanele care au o dietă hipercalorică, bogată în lipide şi proteine şi săracă în fibre alimentare. Vârsta reprezintă un alt factor care influenţează apariţia polipilor. Astfel, potrivit dr. Alina Bondoc, medic primar gastroenterolog la Hiperclinica MedLife Titan, aceştia se întâlnesc rar la persoanele cu vârsta sub 30 de ani şi ajung să afecteze 30% din populaţia trecută de 50 de ani.

Şi factorii geneticiau un rol în apariţia polipilor colonici, căci s-a demonstrat că persoanele care au rude de gradul I cu cancer de colon au o incidenţă crescută la apariţia acestora. De aceea, este recomandat ca persoanele aflate în această situaţie să facăo colonoscopie cu 10 ani mai devreme decât vârsta rudei diagnosticate cu neoplasm colorectal (cancer de colon).Şi alcoolul, sedentarismul şi fumatul se află printre factorii de risc, potrivit mai multor studii.

Sângele în scaun, posibil simptom

Polipii colonici sunt, de regulă, lipsiţi de simptome. Ocazional însă poate apărea eliminarea de sânge prin scaun (rectoragia). Când sunt voluminoşi şi se află în ultima parte a colonului (colonul sigmoid) pot apărea diareea sau constipaţia.

Cum se diagnostichează

Cum ceimaimulţipolipicolonici nu dausimptome, aceştiasuntdescoperiţiînurmaunorinvestigaţiimedicale ale mucoaseicolonului.Acesteasuntrectosigmoidoscopia cu tub flexibil (examinarea endoscopică a părţii inferioare a colonului), irigografia (vizualizare radiologică a colonului cu ajutoruluneisubstanţe de contrast, pasta baritată) şi colonoscopia (esterealizată cu ajutorulunui tub subţire, flexibil, dotat cu o cameră de filmat, cu ajutorulcăreiasuntvizualizateeventualeleformaţiuni de la nivelulcolonului).

Ce presupune tratamentul

Polipii de pe colon trebuie extirpaţi, pentru că pot deveni maligni în timp, chiar dacă medicul nu descoperă celule canceroase în urma biopsiei.Cei mai mulţi polipi sunt îndepărtaţi în timpul colonoscopiei, însă în cazul celor de dimensiuni foarte mari este nevoie de intervenţie chirurgicală.

INFO

E indicat ca persoanele care au trecut printr-o colonoscopie să repete procedura la un interval de 3 ani.

Sfatulspecialistului

Dr. Alina Bondoc, medic primar gastroenterologie, Hyperclinica MedLife Titan, Bucureşti

Polipii colonici sunt de mai multe tipuri, cel mai des întâlniţi fiind polipii adenomatoşi, adică leziuni premaligne, care pot evolua către cancer colorectal într-un interval variabil de timp, de la 5 la 10 ani. Aceştia sunt descoperiţi în cursul unei colonoscopii, apoi trebuie făcută biopsia, pentru a identifica tipul de polip şi prezenţa displaziei (leziune premalignă) de grad uşor, mediu sau sever. Doar examinarea polipului în totalitate exclude sau pune diagnosticul de malignizare.

Mai multe