VIDEO: De ce să-ţi palpezi lunar sânii

28 octombrie 2014   Analize Medicale

Un gest pe cât de simplu, pe atât de important pentru sănătatea noastră este autoexaminarea perio­dică a corpului.

„Majoritatea campaniilor de prevenire a cancerului de sân sau testicular militează pentru palparea regulată a acestor organe, astfel încât cancerul să fie depistat şi tratat”, spune medicul de familie Garofiţa Nicolae, de la clinica Garomed, din Bucureşti.

Medicii recomandă ca fiecare femeie să-şi palpeze sânii în fiecare lună, la trei-patru zile după terminarea ciclului menstrual, când hormonii sunt mai „liniştiţi”.

Iată cum se face corect!

În faţa oglinzii, priveşte-ţi sânii stând în picioare, cu braţele pe lângă corp, apoi cu braţele ridicate deasupra capului, precum şi cu mâinile pe şolduri, în timp ce-ţi împingi umerii în faţă. Urmăreşte orice modificare posibilă legată de mărimea, simetria şi de forma sânilor. Dacă observi o schimbare a culorii la unul dintre sâni, un aspect roşiatic, încreţituri, înfundarea mameloanelor sau aspectul de „coajă de portocală”, nu amâna vizita la medic.

La duş, este uşor să observi modificările legate de consistenţa sânilor, mai ales că săpunul acţionează ca un lubrifiant. Examinează-ţi fiecare sân cu mâna opusă: stângul, cu mâna dreaptă, dreptul, cu stânga. Palparea se face cu toată suprafaţa degetelor (nu doar cu vârfurile) în cercuri concentrice, de sus în jos şi radial (din vârful mamelonului, în sensul razelor unui cerc).

În poziţia culcat, aşază-ţi sub umăr o pernă, ridică braţul, iar cu cealaltă mână palpezi sânul folosind aceleaşi mişcări ca şi cele descrise mai sus. Nu uita să examinezi şi zona subraţului, fiind atentă la apariţia oricărei umflături. La sfârşit, strânge mamelonul între degete (scurgerile de sânge sau de puroi sunt anormale).

La ce trebuie să fii atent

Aluniţe. Sunt alarmante creşterea în dimensiune a aluniţelor (diametrul mai mare de 6 mm), precum şi schimbarea culorii, conturul neregulat, asimetria şi ulcerarea acestora.

Ochi. Petele albicioase-gălbui la nivelul pupilei pot fi semn de tumoare malignă (retinoblastom). Nuanţa gălbuie pe albul ochilor poate semnala o boală de ficat, iar hipertiroidismul se manifestă prin mărirea globilor oculari.

Gură. Mai ales dacă fumezi, fii atent la posibilele leziuni din gură. Ulceraţiile care nu trec după 20 de zile şi senzaţia de arsură a limbii ar putea semnala prezenţa cancerului bucal.

Ganglioni. Sensibilitatea la atingere, mărirea ganglionilor şi roşeaţa la nivelul acestora pot fi puse pe seama unor infecţii, dar şi a unor tipuri de cancer (leucemie).

Examinarea testiculelor se face la duş

În fiecare lună, şi bărbaţii ar trebui să-şi palpeze testiculele. Acest lucru este bine să se facă la duş, deoarece zona este mai relaxată.

„Se examinează fiecare testicul în parte, cu blândeţe, pentru a putea diferenţia un posibil nodul, orice suspiciune obligând prezentarea la medic”, recomandă medicul Garofiţa Nicolae.

Creşterea în volum a unui testicul şi prezenţa unui nodul la acest nivel sunt posibile simptome ale cancerului testicular. De asemenea, o umflătură în zona inghinală şi a scrotului poate fi semn al herniei.

Durerea în zona genitală şi schimbarea culorii unui testicul sunt ­alte motive de prezentare la medic.

Mai multe