Pentru cine e vaccinul antigripal?
Deşi vaccinul poate fi făcut de oricine care doreşte să evite o eventuală îmbolnăvire de gripă, unele categorii sunt considerate cu risc crescut. Vârstincii de peste 65 de ani, bolnavii cronici indiferent de vârstă (afecţiuni cronice pulmonare, cardiovasculare, diabet), cei cu sistem imunologic deficitar sau persoanele instituţionalizate pot face cazuri severe de gripă, iar riscul de deces este mai mare în cazul lor.
Vaccinarea este recomandată şi femeilor însărcinate aflate în ultimele două trimestre din simplul motiv că sarcina, scăzând considerabil imunitatea, poate duce la dezvoltarea unor forme severe de boală.
La fel, personalul medico-sanitar trebuie vaccinat petru a nu răspândi gripa propriilor pacienţi.
Copiii care merg la şcoală ar trebui să fie vaccinaţi, pentru a preveni o epidemie de gripă. Dozele diferă de la producător la producător, iar medicul este cel care decide care e doza potrivită. Copiilor sub doi ani li se administrează o doză de 0,25 ml (în cazul vaccinului românesc). Cei aflaţi la prima vaccinare vor primi vaccinul în două doze, la interval de trei săptămâni. La copiii de peste trei ani se face o doză unică de 0,5 ml.
Persoanele care sunt alergice la ou sau pene de găină nu se pot fi imunizate cu vaccinuri preparate prin cultivare pe ou de găină. Persoanele alergice la antibiotice pot întâmpina probleme în urma vacinării cu seruri care conţin antibiotice. Pe prospectul vaccinului sunt specificate aceste lucruri, de aceea acesta trebuie citit cu grijă de către medic. Mai mult, pacientul are responsabilitatea de a-i spune acestuia dacă şi la ce este alergic înainte de a face un vaccin. De aceea, vaccinarea se face de către medicul de familie.
Vaccinul dă imunitate de un an, aşadar trebuie repetat la fiecare 12 luni. Asta şi pentru că formula vaccinului se schimbă anual.