Când avem nevoie de exsudat
Exsudatul este o analiză recomandată mai ales copiilor care intră în colectivitate (creşe, şcoli, grădiniţe) sau adulţilor care schimbă locul de muncă, precizează medicul primar ORL Claudia Boldea, doctor în ştiinţe medicale, de la Clinica Polisano din Sibiu. Cu ajutorul exudatului se pot:
1. detecta microorganismele responsabile de apariţia unor afecţiuni acute sau cronice (amigdalită, sinuzită, faringită, laringită), în vederea stabilirii unui tratament potrivit; 2. depista bacteriile implicate în infecţii care pot anunţa tumori nazale şi faringo/laringiene; 3. identifica infecţii la persoanele (purtători) care nu au simptome, dar care au microcul ce le pot răspândi. Probele se recoltează dimineaţa Concentraţia microbiană este mai mare dimineaţa, de aceea exsudatul faringian se face, de regulă, în acest moment al zilei, pe nemâncate. De asemenea, înainte de a fi supus(ă) investigaţiei, nu trebuie să te speli pe dinţi, pentru a nu modifica proba de secreţie. Prelevarea se face cu ajutorul unui tampon steril, format dintr-un băţ lung de plastic, care are în vârf o bucată mică de vată. Se apasă limba cu o spatulă sterilă, apoi se recoltează probele, cu tamponul pus în contact cu mucoasa peretelui faringian posterior. Şi exsudatul nazal este bine să fie realizat tot dimineaţa, înainte de suflarea nasului. Recoltarea se face separat, distinct pentru fiecare fosă nazală. Pot apărea mici sângerări Prelevarea faringiană poate fi efectuată fără riscuri. În cazul exsugatului nazal pot apărea mici sângerări, dacă recoltarea se face brutal şi, mai ales, dacă mucoasa este inflamată. Rezultatul se obţine în 2-5 zile Probele recoltate sunt depozitate în recipiente cu medii de cultură. Rezultatul se obţine în 2-5 zile, în funcţie de microbul depistat, şi este însoţit de o antibiogramă care arată sensibilitatea sau rezistenţa microorganismului la diverse antibiotice.