Analize pe care trebuie să le faci anual
Femeile care se pregătesc să aibă copii, cele aflate în primul trimestru de sarcină sau care au împlinit 50 de ani trebuie să-şi facă obligatoriu analizele hormonale. De asemenea, ele pot fi efectuate de rutină, o dată la cinci ani, după împlinirea vârstei de 35 de ani.
Analize pe care trebuie să le faci anual: analize de sânge
Aceste analize conţin hemoleucograma - care poate evidenţia atât o afecţiune acută (infecţii şi inflamaţii), cât şi una cronică (anemie, patologie tumorală), VSH (analiză care măsoară viteza vângelui), transaminazele, glicemia (nivelul zahărului din sânge), colesterolul total, ureea. Femeile au nevoie şi de analizele fT3, fT4, TSH, ATPO, care arată starea tiroidei.
Control stomatologic, o dată la şase luni
Controlul stomatologic trebuie făcut o dată la jumătate de an, de către toţi adulţii. De asemeenea, an de an este indicat sumarul de urină şi urocultura. De asemenea, în cazul femeilor, evaluarea ginecologică şi examenul Babes Papanicolau sunt obligatorii, o dată pe an.
După vârsta de 40 de ani, este bine ca femeile să facă anual o mamografie. În cazul unui bărbat, este necesar să investigheze prostata, în fiecare an, iar dacă a trecut de vârsta de 40 de ani, prin analiza sângelui pentru antigenul specific al prostatei, PSA.
Analize pe care trebuie să le faci anual: exudatul faringian, pentru copii
Până la vârsta de un an, bebeluşul e urmărit din punct de vedere al greutăţii, auzului, văzului şi al dezvoltării generale. Monitorizarea continuă până la adolescenţă, completată de teste psihologice simple, ce analizează capacitatea de relaţionare cu ceilalţi.
Însă copiilor li se fac analize de sânge doar în caz de suspiciuni, la recomandarea medicului pediatru. Înainte de a merge la grădiniţă, însă, e necesară efectuarea culturii exsudatului faringian şi nazal. Alte analize care se cer sunt examenul coproparazitologic şi coprocultura.