Ai putea avea hipotiroidie?

22 octombrie 2020   Sănătate

Te simţi mai obosit, ai observat că te-ai mai îngrăşat puţin şi te concentrezi mai greu? Poate fi vorba de o hipotiroidie, o afecţiune cauzată de deficitul de hormoni tiroidieni.

Răspunde cu DA sau NU:

1. Ai făcut radioterapie în zona gâtului?

DA/NU

2. Ai cazuri de hipotiroidie în familie?

DA/NU

3. Ai pielea uscată, aspră, deshidratată?

DA/NU

4. Te îngraşi uşor, cu toate că ai un apetit scăzut?

DA/NU

5. Te simţi din ce în ce mai somnoros?

DA/NU

6. Suporţi greu temperaturile scăzute (intoleranţă la frig)?

DA/NU

7. Îţi cade uşor părul ?

DA/NU

8. Unghiile ţi se rup uşor?

DA/NU

9. Ai des dureri musculare?

DA/NU

10. Eşti constipat frecvent?

DA/NU

11. Te concentrezi mai greu?

DA/NU

12. Ai colesterolul crescut?

DA/NU

13. Eşti lipsit de energie?

DA/NU

14. Inima îţi bate mai încet?

DA/NU

15. Ţi-a scăzut libidoul?

DA/NU

16. Te simţi deprimat?

DA/NU

RĂSPUNSURI:

Majoritatea de DA: Ai multe simptome specifice bolii

Rezultatele acestui test arată că ai un risc crescut de hipotiroidism. Sfatul nostru este să te programezi la medicul endocrinolog, care-ţi va recomanda teste specifice.

Majoritatea de NU sau “DA şi NU”, în număr egal

- Nu ai semne de hipotiroidism  

Conform rezultatelor acestui test, nu eşti la risc de a face hipotiroidism. Totuşi, sunt şi cazuri în care nu toate simptomele enumerate sunt prezente sau se manifestă discret. Dacă ai dubii cu privire la starea ta de sănătate, nu ezita să te programezi la medicul tău de familie şi, mai apoi, la cel endocrinolog. 

INFO

Femeile, mai afectate

Hipotiroidismul, boală cauzată de scăderea producţiei de hormoni tiroidieni, induce o încetinire a metabolismului, cu manifestări precum scăderea frecvenţei cardiace şi a tranzitului intestinal şi reducerea capacităţii de concentrare. Este o afecţiune des întâlnită, estimându-se că între 3% şi 5% din populaţia lumii suferă de anumită formă a acestei boli. Este mai frecventă la femei decât la bărbaţi, iar incidenţa ei creşte proporţional cu vârsta. Printre cauzele bolii, enumerăm tiroidita lui Hashimoto (dereglare a sistemului imunitar), bolile autoimune, îndepărtarea parţială sau în întregime a glandei tiroide, radioterapia.

Hipotiroidismul se tratează cu hormoni de sinteză, în urma căruia simptomele bolii se reduc.

Mai multe