Uite ce se întâmplă dacă înlocuieşti pasta de dinţi cu uleiul de cocos
Probabil ai auzit în nenumărate rânduri că uleiul de cocos este bun atât pentru gătit cât şi pentru a avea grijă de părul şi corpul tău. Însă ceea ce nu ştiai poate este că poţi folosi acest produs şi în loc de pastă de dinţi.
Potrivit jurnaliştilor de la eddenya.com, „streptococcus mutans” este cauza apariţiilor cariilor dentare. Această bacterie se alimentează cu zahărul ingerat, scăzând pH-ul din cavitatea bucală până la niveluri acide, în felul acesta demineralizează dinţii şi favorizează apariţia cariilor.
Combate infecţia microbiană
„Încorporarea uleiului de cocos modificat de enzimele din produsele pentru igienă dentară ar fi o alternativă interesantă la aditivii chimici, mai ales în măsura în care acesta funcţionează în concentraţii relativ mici. De asemenea, odată cu creşterea rezistenţei la antibiotice, este important să ne concentrăm atenţia asupra unor noi metode de a combate infecţia microbiană”, a declarat doctorul Damien Brady, cercetător principal la Institutul de Tehnologie Athlone, institut unde a avut loc această cercetarea pe baza beneficiilor aduse de uleiul de cocos organismului uman.
Prepară-ţi pasta de dinţi naturală după următoarea reţetă: - 2-3 linguri de bicarbonat de sodiu -½ cană ulei de cocos - 15-30 picături de ulei esenţial (lămâie, mentă) Amestecă aceste ingrediente şi foloseşte acest amestec zilnic pentru a-ţi curăţa dantura.
Află care sunt beneficiile consumului de nucă de cocos AICI
Beneficii uimitoare din cap până la picioare
Cea mai bună modalitate de a folosi acest ulei este pe post de demachiant. Încălzeşte puţin ulei de cocos în palme, aplică-l pe faţă şi îndepărtează apoi cu ajutorul unor dischete demachiante, masând delicat pielea.
Cremă pentru înălbit coatele şi genunchii
Uleiul din nuca de cocos te poate ajuta să deschizi culoare pielea închisă de pe coate şi de pe genunchi. Pentru asta ai nevoie de o linguriţă de suc de lămâie şi jumătate de linguriţî de ulei de cocos. Amestecă-le şi aplică-le pe piele timp de 10-15 minute, apoi şterge cu o cârpă moale.
În cazul în care ai pielea capului uscată şi te mănâncă sau vrei să scapi de excesul de produse de styling, după ce te-ai spălat pe păr cu un şampon, masează capul cu ulei de cocos lăsându-l apoi să acţioneze timp de 10-15 minute. La final clăteşte bine.
Citeşte şi: De ce să bei apă de cocos
Înlocuieşte cu succes spuma de ras
Când te epilezi data viitoare încearcă să înlocuieşti spuma de ras cu uleiul din nucă de cocos. Îţi va lăsa picioarele fine, catifelate şi hidratate.
...combinat cu miere sau ulei de măsline devine o mască de păr foarte eficientă?
... poţi să îl foloseşti pe post de balsam, descură părul foarte bine?
... dacă îţi faci manichiura acasă, este ideal pentru cuticulele tale?
... este un bun tratament antiacneic, conţine agenţi microbieni care distrug microbii fără să irite pielea?