Ştii cât de benefic este busuiocul?

3 ianuarie 2018   Terapii complementare

Dacă până acum credeai că busuiocul este doar o plantă aromatică, află că această plantă are şi efecte terapeutice. Considerat de ayurvedici o plantă sacră, aceştia îl foloseau în special pentru a elimina stresul. Foloseau atât frunzele, cât şi seminţele pentru a trata multe afecţiuni.

Ceaiul de busuioc, remediu naturist în gripă şi răceală

Deşi este o plantă cu frunze mici, confirmă celebra vorbă din popor conform căreia „esenţele tari se păstrează în sticluţe mici”. Astfel că, dacă te deranjează reacţiile alergice la anumite insecte sau la muşcături, dacă ai fost depistat cu intoxicaţie de mercur, ceaiul de busuioc este un veritabil adjuvant.

Răceala, gripa, durerea de cap, bolile cardiovasculare sau febra pot fi combătute cu ajutorul ceaiului de busuioc. Pentru problemele respiratorii se recomandă un decoct din frunze de busuioc, miere şi ghimbir care se adaugă după ce decoctul s-a mai răcit.

Proporţia este de o lingură de miere la o linguriţă de plantă de busuioc proaspăt mărunţit şi 2 cm de ghimbir ras.

Află care sunt cele mai bune surse de magneziu AICI

Are proprietăţi antiinflamatoare

Busuiocul, datorită substanţelor conţinute, are proprietăţi antiinflamatoare. Este un aspect de reţinut, mai ales dacă suferi de diabet. De altfel, busuiocul ajută şi la scăderea indicelui glicemic.

În plus, seminţele de busuioc conţin un soi de ulei benefic pentru organismul uman, deoarece are acţiune antioxidantă.

În cazul în care te confrunţi cu febră sau răceală, este indicat să bei suc proaspăt din frunze de busuioc diluat cu apă. Consumat frecvent, va reduce colesterolul rău şi previne afecţiunile cardiovasculare.

Este un ingredient minunat pentru diverse preparate, ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, datorită concentraţiei mari de magneziu.

Tratament anti-aging

Datorită antioxidanţilor şi vitaminelor conţinute, busuiocul menţine sănătatea şi frumuseţea pielii tale, protejându-o de îmbătrânirea prematură şi mai ales de apariţia ridurilor.

Iată câte motive ai pentru a consuma porţii mici şi dese de busuioc!

Nici uleiul esenţial de busuioc nu ar trebui evitat mai ales dacă te confrunţi cu boli de piele cum ar fi psoriazisul sau acneea şi dacă ai pielea uscată.

Pe de altă parte, pentru frumuseţea pielii tale nu uita de hidratarea constantă, zilnică şi nici de cele 8 ore de somn.

Mai multe