La ce ajută împachetările cu nămol
Efectele benefice ale terapiei cu nămol sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În România există mai multe centre balneare unde poate fi efectuate tratamentele cu nămol, printre acestea numărându-se: Techirghiol, Mangalia, Lacul Sărat şi Băile Herculane. Pe lângă tratamentele balneare, în ultima perioadă şi centrele spa au diversificat gama de servicii utilizând nămolul în diverse tratamente corporale.
Indicate în sechelele posttraumatice
Este cunoscut faptul că împachetările cu nămol sunt indicate în tratamentul pentru reumatism. Datorită compoziţiei biochimice, nămolul mai poate fi folosit în tratarea afecţiunilor inflamatorii (spondilită anchilozantă, poliatrită reumatoidă) şi musculare. Tot cu ajutorul nămolului poate fi crescută şi flexibilitatea articulaţiilor, astfel redând mai multă mobilitate. Intensitatea durerilor de articulaţii se poate reduce tot cu ajutorul împachetărilor cu nămol, prin aplicarea acestuia în zona încheieturilor.
Recomandate şi în cazul infertilităţii
Problemele cauzate de infertilitate sunt din ce în ce mai des întâlnite, indiferent de vârsta viitoarei mamei. Şi asta datorită ritmului de viaţă tot mai alert şi a stresului cu care ne confruntăm atât acasă, cât şi la serviciu. Este bine de ştiut că nu orice cauză a infertilităţii poate fi tratată cu ajutorul nămolului. Tratamentul a dat rezultate în tratarea diferitelor inflamaţii, răceli şi anexite, cauze ale infertilităţii feminine.
De ajutor şi în cura de slăbire
Dacă vrei să slăbeşti, însă doar în anumite zone ale corpului, împachetările cu nămol sunt cele care pot ajuta în această situaţie. Astfel poţi scăpa de celulită, retenţia de apă, pielea recăpătându-şi treptat elasticitatea. După aplicarea nămolului şi efectuarea masajul anticelulitic se pot observa rezultatele: pierderea centimetrilor, în special din zonele ,,problemă”. Urmând tratamentul cu nămol nu doar că vei slăbi şi te vei relaxa, vei observa că şi starea de oboseală nu va mai fi la fel de accentuată.
Nu poţi urma tratamentul balnear cu nămol dacă: - suferi de dermatite sau alte inflamaţii ale pielii - nu ai indicaţie corectă din partea unui specialist - ai răni deschise.