Cataplasmele, bune de pus pe «rană»
Uşor de preparat, cataplasmele sunt remediul potrivit mai ales în caz de dureri reumatice, nevralgii şi de contractări musculare.
Cataplasmele pot fi reci sau calde, uscate sau umede şi constau în aplicarea pe piele a unor plante sau a altor remedii (cum ar fi argila), cu efect analgezic, antimicrobian sau antispastic.
Planta se poate aplica pe piele ca atare sau se foloseşte ca macerat la rece, pastă sau tinctură, îmbibată într-un tifon steril, iar durata de aplicare variază de la câteva minute (hrean, muştar) la câteva ore (varză). Varză zdrobită, în caz de dureri articulare
Cunoscută pentru proprietăţile ei antiinflamatorii, cicatrizante şi tonifiante, varza este un remediu extern recomandat pentru durerile articulare (artroză, entorse), gută, sciatică, lumbago, dar şi în caz de crampe abdominale, de migrene şi de probleme dermatologice (abces, furunculi, panariţiu).
Se aleg două-trei frunze de varză albă sau roşie proaspătă, se spală şi se usucă de apă, după care se îndepărtează nervura principală cu un cuţit.
Cu ajutorul unui făcăleţ, zdrobeşte frunzele pe un tocător de lemn până se lasă sucul, apoi aplică frunzele pe locul dureros şi leagă-le cu fâşii de tifon, nu foarte strâns.
Această cataplasmă se schimbă de două ori pe zi.
Cataplasmele cu muştar negru sunt bune în nevralgii, reumatism, inflamaţii articulare, răceală, gripă şi în bronşită.
Seminţele de muştar negru se dau prin râşniţa de cafea, iar pentru o cataplasmă ai nevoie de patru linguri de făină obţinută astfel, amestecată cu puţină apă călduţă (nu fierbinte), până obţii o pastă, care se pune într-un săculeţ de tifon.
Dacă ai pielea sensibilă, unge mai întâi zona de aplicare cu puţin ulei de măsline. Pentru că are efect iritativ, cataplasma cu muştar se ţine cel mult 15 minute.
Acest leac este contraindicat copiilor sub 6 ani.
Bogată în substanţe valoroase pentru sănătate (printre care magneziu, potasiu, fier), argila are efect dezinfectant, antiseptic, detoxifiant, cicatrizant şi remineralizant.
Cataplasmele cu argilă sunt de ajutor în caz de lumbago, hemoroizi, constipaţie, contuzii, probleme renale, ulcer gastric, abcese dentare, nevralgii, dureri reumatice şi musculare.
Cataplasma se obţine adăugând peste argilă puţină apă (de preferat plată, nu de la robinet), până când se formează o pastă omogenă.
Aceasta se aplică direct pe piele sau cu ajutorul unui tifon.
În cazul abceselor şi al furunculilor, cataplasmele se înlocuiesc la două ore, iar în dureri lombare se pot utiliza două cataplasme pe zi.
Dacă ai migrene, pune-ţi pe tâmple felii de cartof crud şi ţine-le până la reducerea durerii.
De ajutor în acest sens sunt şi cataplasmele cu lămâie sau cu oţet, acestea eliberând un acid care intensifică circulaţia sangvină.
Lămâia se taie în două, iar cele două părţi se ţin pe tâmple 15 minute.
La fel de eficiente în reducerea durerii de cap sunt şi cataplasmele cu ceapă, care se aplică la fel ca şi lămâia.
Ce cataplasme te mai pot ajuta
Contra durerilor reumatice şi a nevralgiilor, pune pe locul afectat un săculeţ cu sare grunjoasă încălzită.
În caz de furunculi, pentru evacuarea puroiului, sunt de ajutor cataplasmele din făină de in (se amestecă făina cu apă caldă până se formează o pastă şi se aplică pe zona afectată cu un tifon) şi cele cu infuzie de muşeţel (trei linguri de flori la o cană cu apă fierbinte).
În hemoroizi, se pot aplica local cataplasme reci cu infuzie de coada-şoricelului (două linguri de flori la o cană cu apă).
În durerile reumatice, sunt de ajutor şi cataplasmele cu usturoi (se pisează o căpăţână de usturoi şi se aplică între două bucăţi de pânză).
Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte
Dr. Cristina Bălănescu medic primar medicină generală, cu competenţe în terapii complementare, Centrul Medical Clar Med, Bucureşti
Gălbenelele, bune în luxaţii
Cataplasmele se obţin prin împachetarea plantei proaspăt strivite sau pisate într-o bucată de material subţire, pânză sau tifon, şi se aplică pe zona afectată.
Aceasta se unge întâi cu ulei de măsline sau cu grăsime, după care se pune cataplasma, care se acoperă cu o folie de plastic pentru a împiedica evaporarea apei din plantă.
Cataplasmele sunt aplicaţii calde. Dacă nu avem planta proaspătă, se foloseşte planta uscată, opărită un minut cu puţină apă clocotită.
Locul pe care s-a aplicat cataplasma se menţine cald atât pe perioada aplicării, cât şi după îndepărtare.
Dintre plantele folosite cu rezultate deosebite, sunt: rădăcina de tătăneasă (vânătăi), gălbenelele (luxaţii), brusturele (dureri articulare), pătlagina (panariţii) şi ceapa tocată cu oţet (dureri menstruale şi balonări).
SFAT: Nu folosi cataplasmele cu argilă în perioada menstruaţiei.